1907-1920
Kolozsvári Vasutas Sport Club, echipa feroviarilor clujeni, precursoarea CFR-ului de astăzi, a luat fiinţă în noiembrie 1907, la 2 ani de la disputarea primei partide oficiale de fotbal la Cluj. Potrivit documentelor vremii[necesită citare], este a treia echipă înfiinţată la Cluj şi a zecea apărută pe teritoriul actual al României. Primul rezultat a fost o înfrângere cu 0-23 în faţa celor de la KKAC. Următoarele rezultate, tot mai strînse, o plasează la sfîrşitul sezonului pe ultima treaptă (a treia) a clasamentului - participau doar trei echipe. Un an mai tîrziu, în 1908, KVSC marchează 2 goluri în poarta celebrului Károly Zsák, portarul titular al echipei naţionale de fotbal a Ungariei, în meciul cu 33 FC Budapesta, încheiat cu scorul de 2-8. Au urmat succese şi în meciurile de campionat - rezultatul: locul 2 în sezoanele 1908-1909 şi 1909-1910. Încă din vara lui 1910, meciurile dintre studenţi şi feroviari, KKAS - KVSC, devin adevăratele derby-uri fotbalistice ale Clujului, prefaţînd orgolioasele dispute din a doua jumătate a secolului. Feroviarii cîştigă pentru prima oară campionatul la a patra ediţie la care participă, 1910-1911, impunîndu-se în partida decisivă cu 3-2 în faţa studenţilor, la capătul unui meci dramatic. La acea dată Clujul făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, motiv pentru care echipa a evoluat contra unor combatante maghiare. Competiţia se dezvoltă, rapid, înspre un campionat, format din pînă la opt echipe. În 1912 formaţia feroviarilor şi-a schimbat denumirea în KTC, Kolozsvári Torna Club. Anul 1913 consemnează un eveniment istoric viaţa echipei: KTC joacă la Cluj împotriva lui Ferencváros, campioana Ungariei, scor 0-7. Imediat după război, 1918-1920, CFR-iştii clujeni îşi trec în palmares două titluri de campioni districtuali, la mare luptă cu studenţii, rebotezaţi KEAC din KKAS. În contextul reorganizării activităţii sportive în cadrul României Mari, echipa şi-a schimbat numele în CFR (Căile Ferate Române).
1921-1945
În aprilie 1921, oficialii CFR Cluj participă la Bucureşti la adunarea generală a Federaţiei Societăţilor Sportive din România, adunare convocată în vederea unificării Federaţiei de Sport din România cu cele din teritoriile alipite după Primul război mondial. Conducătorii feroviarilor clujeni acceptă înscrierea CFR-ului în primul campionat al României întregite, în sezonul 1921-1922. Structurat pe faze districtuale şi regionale, fotbalul românesc interbelic moşteneşte deja proverbiala grosolană lipsă de sportivitate de dinainte de Primul Război Mondial. Rapoartele poliţiei şi ale Comitetului Regional de Fotbal consemnează manifestări violente la meciurile CFR-ului de la Cluj. În 1922, la derby-ul local Victoria Cluj - CFR Cluj toţi cei 22 de jucători intraţi pe teren se aflau sub influenţa alcoolului. În toamna aceluiaşi an, altercaţia dintre fanii lui CA Cluj şi cei ai feroviarilor provoacă prăbuşirea unui colţ de tribună, accident soldat cu rănirea mai multor suporteri. CFR-ul se confruntă, însă, nu doar cu probleme disciplinare, ci şi cu grave probleme organizatorice: în 1923, zece titulari au demisionat de la echipă şi s-au transferat la alte asociaţii. Promovaţi în locul demisionarilor, juniorii CFR-işti, grupaţi în jurul mai experimentaţilor Makssai şi Kronstadter, ajung să arbitreze sezonul următor lupta pentru titlu dintre “U” Cluj şi Victoria. Universitatea cîştigă primul său titlu districtual în 1924, în urma unui meci extrem de tensionat cu CFR Cluj, încheiat cu 2-1 pentru “alb-negri” într-un final disputat cu porţile închise după evacuarea spectatorilor, vizibil turbulenţi pe parcursul primelor 75 de minute. Primul rezultat de răsunet din istoria CFR-ului vine în 1924: 1-1 cu tripla campioană a României Chinezul Timişoara, joc prilejuit de inaugurarea stadionului CFR, situat în vecinătatea Atelierelor feroviarilor. În anii următori, CFR-ul continuă să joace bine, ameninţînd echipele care luptau pentru titlu. Nesprijinită de noua conducere a Căilor Ferate Cluj, instalată în 1926, echipa se retrage din campionat în chiar anul în care ar fi trebuit să celebreze două decenii de istorie. Feroviarii revin cu succes în activitatea competiţională în sezonul 1928-1929, învingînd atît pe “U”, cît şi pe România Cluj, însă lipsurile financiare îi forţează curînd la un al doilea abandon, în ediţia 1930-1931. Reformarea fotbalului românesc, prin înfiinţarea, în septembrie 1932, a Diviziei Naţionale, îi prinde astfel nepregătiţi pe CFR-işti, care nu pot emite pretenţii la accederea în primul eşalon valoric în faţa Universităţii Cluj. Anul următor, la mare luptă cu CA Cluj, feroviarii pierd în ultima etapă oportunitatea promovării din oficiu în prima ligă, rămînînd în continuare în district. Cînd, după încă un sezon, se impun din nou la nivel districtual, CFR-iştii nu promovează decît în Divizia B, atunci înfiinţată. Pînă în ‘38, “alb-vişinii” reuşesc “performanţa” de a cădea înapoi în district, în ciuda sistemului de baraje foarte favorabil trupelor din eşaloanele superioare. Promovaţi direct în B în 1940, după desfiinţarea Diviziei C, CFR-iştii sînt stopaţi în ascensiunea lor promiţătoare de Dictatul de la Viena. După încheierea războiului, feroviarii clujeni sînt primii fotbalişti din România care ies “în iarbă”, evoluînd cu succes, pe 1 şi 2 aprilie 1945, în compania colegilor din Simeria (9-4) şi Braşov (6-0).
1946-1958
În toamna lui 1945, CFR se înscrie în divizia districtuală care avea să stabilească cele două reprezentante ale Clujului în reînfiinţata Divizie A la fotbal. Feroviarii termină pe 3 în una din cele două serii şi sînt distribuiţi în Divizia C, la capătul unui sezon în care Ferar Cluj şi Universitatea Cluj promovează în A. Întărită cu cîţiva jucători de la Victoria Cluj, CFR-ul termină anul următor pe primul loc în seria a III-a din C. Finalul turului sezonului 1947-1948 îi găseşte pe CFR-işti pe poziţia a III-a în B, cu şanse minime de promovare. Şi totuşi, 2 luni mai tîrziu, CFR juca în Divizia A, profitînd de situaţia financiară precară a clujenilor de la Ferar. Oficialii feroviari obţin fuziunea cu această echipă, sub numele de CFR Cluj. În chiar primul lor meci în Divizia A, CFR-iştii obţin un rezultat memorabil, 2-2 împotriva campioanei UTA Arad. În ciuda rezultatelor oscilante, feroviarii se salvează fără probleme de la retrogradare. Sezonul următor propulsează CFR-ul, din nou în premieră, pe primul loc în campionat, la finele etapelor a III-a şi a IX-a. Sincopele incredibile din retur şi decizia federaţiei de a restrînge numărul prim-divizionarelor prin retrogradarea a patru echipe duc la căderea CFR-ului din Cluj - trupă cu patru internaţionali români la acea vreme - în Divizia B, la sfîrşitul stagiunii ‘48-’49. În 1950, CFR-ul schimbă nu doar eşalonul, ci şi numele: la jumătatea secolului trecut, prin decizie “de sus”, toate echipele feroviare din ţară, inclusiv Rapid, devin “Locomotive”. Părăsită de titularii din Divizia A, Locomotiva Cluj mizează pe un consistent contingent de medici ajunşi de la Universitatea prin detaşarea lor la Spitalul CFR. Foştii “U”-şti, jucători foarte experimentaţi, nu reuşesc, însă, să readucă trupa feroviarilor în prima divizie. În ‘57, CFR-ul, antrenat de fostul celebru internaţional Ştefan Dobai, evoluează penibil, retrogradînd în Divizia C în chiar anul semicentenarului clubului.
1958-1969
Deşi surclasată în campionat, CFR-ul ajunge în divizia secundă, beneficiind de o redimensionare a numărului de echipe din B. Promovarea e dublată pentru CFR-işti, în 1960, de bucuria cîştigării Cupei Congresului al VIII-lea al PCR, trofeu pe care şi-l adjudecă după ce trec de marile rivale locale Rapid şi Ştiinţa Cluj. În acelaşi an, fotbalul clujean este martorul unuia dintre cele mai nefericite momente ale istoriei sale: divizionarele B CFR şi Rapid sînt împinse de înalţi responsabili locali să fuzioneze, din dorinţa ca judeţul Cluj să poată da o a doua echipă de primă mînă pe lîngă Ştiinţa Cluj. În anii '60 echipa Dermata Cluj a fuzionat cu CFR Cluj. Clubul Sportiv Muncitoresc Cluj (CSMC), vectorul de performanţă fotbalistică al muncitorilor feroviari şi pielari de sub Feleac, ia astfel naştere prin selecţionarea celor mai buni jucători de la CFR şi Rapid, sub conducerea tehnică a celui care avea să devină cel mai titrat antrenor român al tuturor timpurilor, Ştefan Covaci. Din două echipe bune se încropeşte, însă, una proastă. Presimţind parcă finalul penibil al CSMC-ului, atît Regionala CFR, cît şi Fabrica pe Pielărie şi Încălţăminte continuă să-şi susţină, separat, echipe de fotbal proprii, la nivel de amatori. Astfel, după fuziunea dintre CFR şi Rapid, sportul feroviar continuă sub forma echipei Depoul de Locomotive Cluj. Din ediţia ‘64-’65, CFR-iştii renunţă la girarea managerială a CSMC-ului. În acelaşi sezon, echipa de amatori a feroviarilor clujeni, Depoul de Locomotive, promovează în campionatul regional, acolo unde, două campionate mai tîrziu, sînt la un pas de accederea în Divizia C, însă pierd la limită barajul. Totuşi, imediat după baraj, amatorii din campionatul regional se văd direct în Divizia B: are loc a patra fuziune din istoria fotbalului feroviar clujean - în 1967, Clujeana îşi cedează locul în eşalonul secund, iar noua echipă se înscrie în campionatul ‘67-’68 sub denumirea CFR Cluj. După un sezon fluctuant în ediţia ‘67-’68, feroviarii au un parcurs impecabil un an mai târziu, cînd echipa doctorului Rădulescu, în formula-tip Naghel (Hăşmăşan) - Ţegean, Dragomir, Soos, Roman - Alexandru Vasile, Uifăleanu (Stîncel) - Bretan, Petru Emil, Mazurakis şi Petrescu reuşeşte o nouă promovare în Divizia A.
1969-1976
În sezonul consecutiv promovării, CFR-iştii confirmă, pe etapă ce trece, prognozele pesimiste ale specialiştilor care vedeau trupa clujeană drept o certitudine în privinţa retrogradării. Numai forma la fel de proastă a contracandidatelor menţin încă vii, la finele turului campionatului ‘69-’70, speranţele suporterilor feroviarilor într-un miracol. Miracolul se petrece în ultima rundă a unui retur în care, graţie şi aportului unor achiziţii din intersezon, CFR-ul obţine cîteva victorii memorabile. Următorul an e unul şi mai slab. Lipsa de coeziune între compartimente şi valoarea generală scăzută a echipei o aduc pe CFR în aceeaşi situaţie ca în anul precedent: salvarea de la retrogradare amînată pînă în ultima etapă. Lupta în doi cu Progresul e cîştigată de CFR, care obţine, dramatic, contra celor de la UTA Arad, punctul necesar menţinerii în prima divizie. Echipa nu se regăseşte nici în campionatul ‘71-’72, ocupînd ultima poziţie în clasament o jumătate de tur, cu o singură victorie în prima parte a sezonului. Cu opt victorii, două egaluri şi doar cinci înfrîngeri, băieţii din Gruia se clasează pe locul 2, imediat după campioana acelei ediţii, într-un top al eficacităţii în a doua jumătate a întrecerii. Verdictul continuării în Divizia A se amînă, a treia oară consecutiv, pentru ultima etapă, într-un meci în deplasare cu Steagul Roşu Braşov. O nouă salvare, iarăşi pe seama jocului rezultatelor. Echipa sudată de doctorul Rădulescu în atîtea ediţii de foc ale Diviziei A îşi arată, în fine, adevăratul potenţial, ocupînd la finele ediţiei ‘72-73 cel mai bun loc din istoria grupării feroviare clujene de pînă în acel moment - locul 5. Adus de la Universitatea Cluj la schimb cu Soo, Mihai Adam inspiră, prin golurile sale, marea performanţă a unui CFR cu o formulă-tip: Gadja - Lupu, Dragomir, Penzeş, Roman - Marius Bretan, Cojocaru (Vişan) - Sorin Bretan, Ţegean (Pripici), Adam, Petrescu (Bucur). Bucuria sezonului excelent este dublată, peste vară, de cea a inaugurării arenei din Gruia cu prilejul unui meci-eveniment împotriva selecţionatei Cubei. În momentul în care toţi specialiştii aşteptau confirmarea din partea lor, CFR-iştii dezamăgesc din nou. Termină campionatul pe locul 14 din 18 echipe, dar scapă, ce-i drept, de retrogradare fără emoţiile din primele trei ediţii de după revenirea în Divizia A. Echipa se consolează cu trofeul de golgheter obţinut de Mihai Adam. Sezonul 1974-1975 este unul amestecat pentru Adam, Bretan şi compania. Echipa rămîne multă vreme în partea inferioară a clasamentului şi termină undeva la mijlocul ierarhiei. Anul următor avea să fie ultimul în Divizia A pentru generaţia ‘70. CFR-iştii încep senzaţional, înving cu 3-1, în chiar prima etapă, campioana Dinamo Bucureşti, cu Dinu, Dudu Georgescu şi Mircea Lucescu în teren. Încet, dar sigur, feroviarii se afundă, însă, în subsolul clasamentului. Miracolele din anii 1970-1973 nu se mai produc, iar CFR-ul retrogradează în B, braţ la braţ cu marea rivală locală Universitatea, într-unul din cele mai dezamăgitoare sezoane din istoria fotbalului clujean.
1976-1989
În primul sezon de după retrogradare, CFR-iştii acuză şocul şi renunţă rapid la ambiţiile luptei pentru promovare. Deşi face un sezon excepţional, CFR-ul pierde promovarea la mare luptă cu FC Baia Mare. În anul următor, CFR-ul stă în umbra celor de la "U". Finalul campionatului 1979-1980 îi găseşte pe feroviari în zona retrogradării, lucru care nu se repetă şi în sezonul ‘80-’81, cînd, deşi propun un “11” mult schimbat, clujenii sînt mereu între echipele din fruntea clasamentului.[necesită citare] Între ‘82-’89 CFR-ul, face permanent naveta între eşaloanele II şi III. Începînd cu sezonul de C 1987-1988, apar în echipa CFR-ului cîteva dintre numele contemporane consacrate de anii ‘90 - Olariu, Truşcă, Iepure, Miszti, Vădana sau Corpodean. Revoluţia îi prinde pe feroviarii clujeni într-o situaţie organizaţională precară, fapt reflectat de una dintre cele mai lungi perioade de anonimat din viaţa CFR-ului.
1989-2004
Problemele financiare se acutizează, cînd, rînd pe rînd, se pune lacătul pe mai multe dintre secţiile care au adus gloria sportului feroviar clujean. Cea mai costisitoare secţie, fotbalul, rezistă totuşi, dar eforturile de revenire în prim-plan sînt sortite din start eşecului. Repartizaţi în cea de-a doua serie a Diviziei B după reforma federală, CFR-iştii au evoluţii modeste în ediţiile 1992-1993 şi 1993-1994. Chinul avea să prefaţeze nereuşitul sezon 1994-1995: băieţii doctorului Rădulescu, revenit la conducerea tehnică a echipei, termină pe locul 16 din 18 participante şi sînt forţaţi la un meci de baraj împotriva echipei Olimpia Satu Mare pentru continuarea în B. Formaţia la care debutaseră în acel sezon Minteuan şi Coroian pierde barajul şi retrogradează în Divizia C, al treilea nivel competiţional al momentului. Băieţii din Gruia cîştigă seria de C în faţa ISCT-ului şi termină fără emoţii, la mijlocul clasamentului Diviziei B, campionatul 1996-1997. În 2001, cu Marius Bretan la timonă, feroviarii abordează cu jumătate de inimă campionatul, sub presiunea ucigătoare a lipsurilor financiare. Este momentul în care, în pauza dintre turul şi returul campionatului de C, omul de afaceri clujean Arpad Paszkany este convins să investească în clubul din Gruia. Ţinta, extrem de ambiţioasă: primul eşalon în 4 ani. Echipa a început sezonul 2003-2004 cu o serie de 13 victorii consecutive, inclusiv un rezultat istoric, 10-0 cu Minaur Zlatna. Au urmat trei înfrîngeri consecutive, după care Gică Ciorceri a fost demis, chiar înaintea pauzei de iarnă, iar echipa aşteaptă returul de pe locul 5. În pauza de iarnă, la echipă este adus Adrian Coca. CFR revine în forţă, dar, după trei succese importante, face egal, 1-1, la Câmpia Turzii. Coca a fost înlocuit cu Aurel Şunda, tocmai liber de contract după o experienţă reuşită în Divizia A şi după mai multe promovări succesive în primul eşalon. Pînă la finele campionatului, “feroviarii” nu mai pierd puncte decît o singură dată, egal la Zalău, în rest, merg din victorie în victorie, recuperînd pas cu pas decalajul faţă de Olimpia Satu Mare şi Jiul Petroşani. Ultima etapă îi găseşte pe clujeni cu un punct în spatele “minerilor”, dar cu speranţe infime că Jiul se va împiedica pe teren propriu fie şi în faţa unui Gaz Metan Mediaş condus de Neluţu Sabău.
2004-2010
Revenirea în Liga Întâi după o pauză de 28 de ani îi prinde oarecum nepregătiţi pe clujeni, care nu reuşesc să-şi întărească mulţumitor lotul, aducerea lui Vasile Jula reprezentînd cea mai importantă mutare a verii. Pînă la finalul turului, „feroviarii” contabilizează, însă, 24 de puncte, un record în materie pentru o echipă nou-promovată. Dar returul e un dezastru, clujenii terminînd pe locul 11, după ce experimentează emoţiile luptei pentru evitarea retrogradării. Bilanţul îi nemulţumeşte pe oficialii din Gruia, care pregătesc, în contrapartidă, o participare-eveniment în Cupa UEFA Intertoto şi încep negocierile pentru acontarea unui nou tehnician. Dacă primul tur al Intertoto, cu cei de la Vetra Vilnius, este abordat cu Aurel Şunda la cîrmă, calificarea îi dă prilejul înlocuitorului acestuia, internaţionalul ex-stelist Dorinel Munteanu, venit în postura dublă de antrenor şi jucător, să treacă direct la treabă. Efervescenţa sosirii lui Munti îi inspiră pe CFR-işti, care îşi dau sufletul pe teren în manşa următoare, contra lui Athletic Bilbao, obţinînd o calificare de mare răsunet. Tilincă, Anca, Oncică şi noile transferuri Coroian şi Minteuan nu se opresc, însă, aici, reuşind să depăşească şi pe AS Saint-Etienne. Semifinala cu Zalgiris Vilnius este doar o formalitate pentru băieţii lui Munti, provocarea cea mare venind abia apoi: finala în două manşe contra puternicei echipe fraceze RC Lens. Un meci tur (1-1) plin de ghinion pentru clujeni, care nu primesc un penalty perfect valabil şi care ratează alte cîteva bune ocazii de gol, îi condamnă pe clujeni la medaliile de argint, francezii dovedindu-se prea puternici pe propriul teren (3-1). Puţini le dădeau “feroviarilor” şanse reale la primele locuri după epuizanta vară în Intertoto, însă Munteanu dovedeşte un bun management al resurselor echipei sale. Noul campionat, 2005-2006, aduce egalarea celei mai bune performanţe din istoria clubului, locul 5 în Divizia A. Martin Tudor (Ţurcaş) - Cotolan (Panin), Jula, Milosevic, Miclăuş - Minteuan, Munteanu, Coroian (Dan) - Tilincă, Anca, Surdu sînt eroii de pe buzele tuturor. Clujenii sunt devastatori în deplasare, dar ceva mai puţin inspiraţi acasă: tocmai poticnelile din Gruia îi privează pe băieţii lui Dorinel Munteanu de un loc pe podium. Văzîndu-se atît de aproape de visul cupelor europene, patronul pregăteşte pentru sezonul centenarului echipei un buget inimaginabil cu o jumătate de deceniu în urmă: peste 6 milioane de euro. O întreagă legiune portugheză ia drumul Clujului, Manuel Jose, Cadu, Pedro Oliveira şi Semedo devenind prezenţe obişnuite în primul “11”. După cinci victorii consecutive în debutul sezonului 2006-2007, ruptura dintre conducătorii tot mai nerăbdători şi mai pretenţioşi şi Dorinel Munteanu, tot mai irascibil şi mai dominat psihic de presiunea din jurul echipei, devine evidentă. Dorinel părăseşte intempestiv formaţia clujeană, semnînd peste noapte, în plin campionat, un angajament cu FC Argeş Piteşti. Oficialii din Gruia trec repede peste şoc şi îl conving pe italianul Cristiano Bergodi să revină în prima ligă după experienţa de la FC Naţional Bucureşti. CFR-ul ocupă locul 1 în clasamentul neoficial al rezultatelor din returul de campionat. Pierde, însă, în faţa Stelei, pe teren propriu, şi îşi compromite şansele de a juca în Champions League. Calificarea în premieră în Cupa UEFA, chiar în anul centenarului, e pretextul pentru noi achiziţii – portughezii Leao, Amoreirinha şi Nuno Claro, fostul stelist Trică, ex-bistriţeanul Gabriel Mureşan, suedezul Sandberg sau nigerianul Ogbonna. La echipă soseşte şi antrenorul Ioan Andone, care în 2004 a câştigat Eventul cu Dinamo (Campionatul şi Cupa României). Debutul într-o competiţie majoră a Europei se soldează însă cu o mare dezamăgire: 1-3 cu Anorthosis Famagusta, echipă din modestul campionat al Ciprului. În retur, rezultatul de 0-0 în faţa ciprioţilor le-a adus CFR-iştilor primele puncte europene din istorie. Deşi în cupele europene au dezamăgit, în campionat CFR-iştii au beneficiat de un tur foarte reuşit şi au terminat sezonul pe primul loc, la un punct distanţă de ocupanta locului secund, Steaua. De asemenea, clujenii reuşesc eventul învingând la Piatra Neamţ, cu scorul de 2-1, o altă prezenţă nouă pe prima scenă a fotbalului românesc, anume Unirea Urziceni. Decernarea medaliilor pentru câştigarea titlului şi a Cupei României a avut loc pe data de 11 mai 2008, cu circa 14.000 de spectatori. Andone câştigă astfel al doilea event din carieră, după ce reuşise această performanţă şi cu Dinamo. După un început modest în startul sezonului 2008-2009, Ioan Andone este demis şi înlocuit cu italianul Maurizio Trombetta. În prima prezenţă în Liga Campionilor UEFA, CFR a început grupa A cu o victorie în deplasare pe terenul lui AS Roma, cu 2-1 şi o remiză pe teren propriu cu Chelsea Londra (0-0), dar a continuat cu înfrângeri în celelalte partide, încheiind pe locul 4 grupa. În acelaşi an, Steaua reuşise doar un punct în aceeaşi competiţie, cu 3 mai puţin decât CFR. În acest sezon, CFR-ul dezamăgeşte în campionat, rămânând un arbitru în lupta pentru titlu, reuşind să încurce în final de sezon şi pe viitoarea campioană, Unirea Urziceni (1-1), dar şi pe vicecampioana FC Timişoara (2-0). Trombetta fusese demis după finalul turului şi în ianuarie 2009 fusese instalat ca antrenor principal necunoscutul ceh Ales Jindra, iar consilier sportiv Duşan Uhrin jr., fostul antrenor al echipei FC Timişoara. Ei sunt demişi doar după 5 etape. Locul lui Ales Jindra este ocupat de António Conceição da Silva Oliveira, el venind la CFR Cluj liber de contract. O consolare pentru echipa clujeană este a doua Cupă din palmares, obţinută la Târgu Jiu, după o finală câştigată cu scorul de 3-0 împotriva Timişoarei. Peste câteva luni, CFR-ul câştigă al 4-lea trofeu din istorie, Supercupa României, învingând la penalty-uri pe Unirea Urziceni (4-3). În sezonul 2009-2010, CFR Cluj participă în Liga Europa UEFA, însă nu trece de faza grupelor. În campionat, CFR se instalează pe prima poziţie la finele turului şi nu mai cedează acest loc până la final, cucerind pentru a doua oară în istorie titlul de campioană a României, în dauna echipelor din Urziceni, respectiv Vaslui şi pentru a treia oară consecutiv, Cupa României.
