Monstrul care a înspăimântat omenirea timp de o mie de ani

Kraken este un monstru marin legendar despre care se spunea că ar bântui pe lângă coastele Norvegiei şi Islandei. A speriat marinari, a inspirat nenumărate desene, romane şi filme, iar în unele cazuri a părăsit legenda pentru a intra în realitate. Referiri la un monstru marin care înghiţea fără probleme deosebite balene şi oameni cu navele lor cu tot au apărut în secolul 13 în vechea sagă islandeză Örvar-Odds. Povestea cu pricina vorbeşte de fapt despre doi monştri, Hafgufa şi Lyngbakr. În 1250, o lucrare ştiinţifică norvegiană citează referirile din respectiva sagă şi susţine că cei doi monştri sunt de fapt unul şi acelaşi cu cu bestia care în folclorul norvegian poartă numele de Kraken. În 1736, o altă lucrare ştiinţifică îl încadrează pe Kraken în clasa cefalopodelor. Multe dintre descrierile care îi înspăimântau pe marinari şi pe oamenii care nu părăseau uscatul deopotrivă erau asemănătoare: monstrul este uriaş şi are nişte tentacule pe măsură cu care trage în adâncuri navele oricât de mari ar fi ele. În 1803, naturalistul francez Pierre Denys de Montfort publică o descriere enciclopedică a moluştelor şi speculează că în apele mării bântuie două feluri de cefalopode de dimensiuni generoase. Despre una dintre ele, o caracatiţă uriaşă, se spunea că ar fi atacat un vas de pescuit din Saint-Malo, undeva în apropierea coastelor Angolei. Nu numai că monstrul îşi părăsise meleagurile natale, dar începea să fie şi mai agresiv. Chiar dacă a exagerat grosolan, Pierre Denys de Montfort era inspirat, probabil, de unele dovezi fizice ale existenţei cefalopodelor uriaşe. Concret, în 1783, un tentacul de opt metri lungime fusese găsit în stomacul unui caşalot, cel mai aprig inamic al cefalopodelor uriaşe. Creatura care bântuia mările, dar mai ales minţile oamenilor, şi-a făcut, fireşte, loc în literatură. În 1830, spre exemplu, Alfred Tennyson a publica sonetul intitulat Kraken, care descrie în detaliu monstrul din adîncuri. Mai cunoscută este însă cartea "20.000 de leghe sub mări", a lui Jules Verne, în care monstrul menţionat în legende se dovedeşte a fi un submarin cu un echipaj destul de uman. Cefalopodele uriaşe apar totuşi în roman şi atacă, ce ironie, chiar submarinul Nautilus. Legendele au continuat în vremurile moderne, dar totodată au apărut şi mai multe dovezi palpabile ale existenţei unor monştri, chiar dacă nu de talia lui Kraken. Este vorba despre sepia uriaşă şi sepia gigant, care au fost identificate pe la începutul anilor 1900. Puţine exemplare au fost prinse, dar oamenii de ştiinţă au făcut eforturi pentru a clasifica corect animalele. Sepia gigant are cam aceeaşi dimensiune cu sepia uriaşă, dar este mai mare decât aceasta în termeni de masă. Actualele estimări vorbesc despre o lungime de până la 12-14 metri pentru anumite exemplare şi o greutate de câteva sute de kilograme. Tentaculele sepiei gigant sunt înzestrate cu cârlige. Marinarii au observat în unele cazuri cicatricele lăsate pe corpul caşaloţilor de cârligele sepiei.