01 ianuarie 2012
Hologramele, mai aproape de realitate prin True 3D, tehnologia care nu are nevoie de display-ul tradițional
Mesajele holografice, pe care le vedeam în trecut doar în filme de genul Războiul Stelelor, sunt pe cale să devină realitate printr-o nouă tehnologie sosită direct din Japonia. Este vorba despre True 3D, care are la bază o tehnologie mai veche, dezvoltată de AIST și Universitatea Keio în anul 2006. Acest nou sistem de proiecție poate fi folosit pentru a prezenta imagini fără a fi nevoie de un ecran.
Sistemul funcționează prin concentrarea unei raze de laser care agită plasma prezentă în oxigenul și nitrogenul din aer, permițându-i astfel să afișeze imaginile holografice. Potrivit Ubergizmo.com, imaginile proiectate în acest fel pot prezenta obiecte 3D care par că plutesc.
În acest moment, sistemul creează aproximativ 50.000 puncte pe secundă și are un frame rate de 10-15 FPS, însă cercetătorii japonezi încearcă să o aducă la 24-30 FPS. Deocamdată, imaginile sunt doar monocromatice, de culoare verde, însă imaginile colorate pot fi de asemenea create cu ajutorul laserelor albastre și roșii.