Comportament - Englezi vs Români

M-am întors de curând din Anglia - am stat câteva zile la Londra. Dar mi-au fost suficiente pentru a putea face o comparaţie între România şi această ţară. Teoretic, ştiam că sunt diferenţe între cele două țări, dar nu-mi puteam imagina că discrepanțele sunt atât de mari. Live. O să încerc să vă povestesc pe scurt câte ceva despre comportamentul englezilor. Deși nu am stat decât o săptămână, mă simt de parcă aș fi stat un an. Palatul Buckingam (foto personală) Încă de când am sosit pe aeroportul din Londra, am fost întâmpinată la controlul pașapoartelor de un ”Welcome in our country!”, urare însoțită de un zâmbet plăcut al unui domn în vârstă, stilat – exact genul de gentlman. În viața mea nu am văzut oameni care să zâmbească atât de des cum o fac londonezii, deși am fost cu ceva timp în urmă și în Olanda, în Germania, în Austria... Sau poate mi se pare mie pentru că m-am obișnuit cu lumea stresată, iritată, mereu pusă pe harță din România. Englezii sunt calmi, relaxați, sunt binevoitori, sunt amabili. Și deși în Londra este o populație cosmopolită, toată lumea se înțelege bine. Nu există discriminare, nu există prejudecăți. În Londra trăiesc 7,5 milioane de locuitori, în zona metropolitană trăiesc între 12 și 14 milioane (deci, cumulat, sunt mai mulți decât populația României) și se vorbesc peste 300 de limbi (din 6.000 câte sunt în întreaga lume). Sunt nșpe mii de naționalități, culturi, religii – dar toată lumea trăiește în pace și în armonie. Iar în topul cuvintelor, cel mai des se aud – ”Sorry” & ”Thank you!” Londonezii sunt politicoși până în măduva oaselor... Față de: ”Da' dă-te dom'le mai încolo! Nu vezi că nu am loc?” - cred că vi se par prea binecunoscute cuvintele. Englezii sunt calmi și pe șosele. În afară de faptul că au șoselele ca în palmă și nu se vede asfaltul ciuruit nicăieri, șoferii nu claxonează. Când se întâmplă să fie mai aglomerat, așteaptă până se fluidizează traficul. Nu se enervează, nu claxonează, nu ies cu capul pe geam să strige, să înjure. Nu, ei doar așteaptă să poată trece mai departe. Cu răbdare. Revelionul l-am petrecut în stradă, la London Eye – Ochiul Londrei (cea mai mare roata de observație din lume, care se află pe Tamisa și care are o înălțime de 135 m). Peste 250.000 de oameni s-au adunat aici să sărbătorească trecerea dintre ani, iar la o asemenea masă de oameni, polițiștii au reușit cu brio să asigure ordinea, fără să aibă loc incidente. Autoritățile au interzis în prealabil ca oamenii să aducă sticle, iar cu mici excepții, lumea s-a conformat. Ordinea a fost păstrată. Încă ceva ce mi-a atras atenția. Pe străzi, în stații de autobuze și metrou, pe peroane, dar și în magazine lipsesc cu desăvârșire coșurile de gunoi. Pur și simplu, dacă ai o hârtiuță, nu ai unde să o arunci. Nu sunt decât niște pungi de plastic, transparente și foarte rare, prinse direct de perete. Ce ai de aruncat, păstrezi până găsești așa ceva. Motivul? Teama de amplasare a bombelor, după atentatele teroriste care au avut loc la Londra în 2005. Dar ce este important de menționat este faptul că o curățenie totală domnește pretutindeni. Nicăieri nu vezi aruncate pe jos pahare de plastic, ambalaje, hârtii, adică tot gunoiul cu care suntem obișnuiți și obligați să-l ”admirăm” ”postat” ostentativ chiar lângă coșurile goale. Îmbulzeală nu există în magazine. Fiecare stă și își așteaptă răbdător rândul, fie că te afli în Westfield (cel mai mare mall din Europa și care are peste 300 de magazine), fie că te afli într-un magazin de cartier. În dreptul caselor de marcat există o linie galbenă de care nu ai voie să treci. Ca la bancă unde există motivația confidențialității datelor. La magazine contează confortul personal. Chiar dacă sunt 10 case de marcat, lumea stă cuminte în spatele liniei de ordine și nu se îndreaptă către o casă decât în momentul în care clientul din față pleacă, iar vânzătoarea îți face semn că poți veni cu cumpărăturile. Și tot referitor la magazine, dar la atitudinea vânzătorilor – acolo nu se baga în sufletul tău să te urmărească, să vadă pe ce pui mâna, să nu care cumva să iei și să nu plătești, chiar dacă sunt și camere video amplasate în incinta magazinului. La noi, angajații au ajuns să stea în spatele tău de parcă mai au puțin și ți se urcă pe umăr... sau când ești cu căruciorul în hipermarketuri.. Trebuie să treci mai întâi cu el de casă pentru a ți-l verifica, să nu carecumva să ai ceva pe care nu-l declari... În ochii vânzătorilor din România ești din start un prezumtiv hoț. În schimb ”dincolo”, angajații magazinelor nu apar decât în momentul în care ai nevoie de ei. Ies ca din pământ să te întrebe cu ce te pot ajuta, dar numai atunci când ai într-adevăr nevoie de ei și te ajută cu amabilitate și cu zâmbetul pe buze. În afara fusului orar și al poziționării geografice, am realizat instant că m-am întors în Ro, imediat cum am ajuns în aeroport, la controlul pașapoartelor. În timp ce-mi verifica actele, cea de la ghișeu mi-a aruncat o privire fioroasă și mă tot confrunta cu propria-mi fotografie, de am crezut că poate am făcut vreo nelegiuire, iar acum sunt căutată de Interpol! Nu, din câte știu, cazierul meu este curat ca lacrima, iar singurul meu păcat este că m-am întors în România.