19 noiembrie 2011
Femeile saudite cu ochi seducători ar putea fi forţate să şi-i acopere
Femeile din Arabia Saudită cu ochi ispititori ar putea fi obligate să şi-i acopere, dacă va fi adoptat un proiect de lege. Măsură represivă este o iniţiativă a extremiştilor islamici saudiţi, care susţin că au dreptul de a le împiedica pe femei să-şi arate ochii "ademenitori" în public.
Foto: islamicworld.com
Proiectul de lege a fost supus recent dezbaterii, a declarat Sheikh Motlab al Nabet, purtătorul de cuvânt al Comitetului Arabiei Saudite pentru Promovarea Virtuţii şi pentru Prevenirea Viciului. În ţara islamică, femeile sunt deja obligate să poarte pelerine negre până la genunchi, numite abaya, să îşi acopere părul şi, în unele regiuni, să-şi ascundă părul când se află în public. Dacă nu respectă aceste reguli, acestea riscă pedepse care variază de la amenzi la biciuire. De asemenea, edictele religioase (fatwa-n.r.) le interzic să conducă şi nu pot călători fără o autorizaţie din partea bărbaţilor în a căror tutelă se află: tată sau soţ.
În septembrie 2011 regele saudit Abdullah a anunţat că femeile din ţara pe care o conduce vor putea avea drept de vot, precum şi posibilitatea de a candida la alegerile locale din 2015, scrie Daily Mail.
Vălul islamic - subiect al unor dezbateri anterioare
Acum trei ani, imamul saudit, Mohammed al Habdan, a venit cu o propunere în privinţa vestimentaţiei adoptate de femeile din ţara islamică. În cadrul unei emisiuni televizate, oficialul a propus ca femeile să poarte un văl (niqab) dintr-un material mai dens, iar deschizătura să fie limitată la un singur ochi. Din punctul său de vedere, vălul tradiţional lasă să se vadă "prea multă piele" prin deschizatura destinată ochilor.
"O femeie pioasă nu iese din casa machiată, chiar dacă este acoperită cu niqab-ul. Prin urmare, ar fi de dorit ca sauditele să poarte văl care să nu permită observarea machiajului, dacă acestea îl adoptă. Cu alte cuvinte, un văl cu o singură deschidere, cât mai mică, exact cât e necesară pentru ca acestea să nu se împiedice atunci când păşesc", a insistat Habdan într-o emisiune difuzată de televiziunea Al Arabiya.