Târgu Neamţ

Din punct de vedere al vestigiilor arheologice,în arealul oraşului Târgu Neamţ a existat una din cele mai vechi aşezări locuite din zona Moldovei, ele datând din neolitic şi epoca bronzului. Cele mai vechi dovezi de locuire s-au găsit în zona Băilor Oglinzi (zona izvoarelor sărate), şi anume ceramică ce datează din perioada culturii Starcevo-Cris (mileniul VI-V î.d.Hr.). Cultura aceasta a fost urmată de cultura Precucuteni (mileniu V-IV î.d.Hr.) şi apoi civilizaţia Cucuteni (până în mileniul III î.d.Hr.), culturi atestate de descoperirile facute la Pometea, Lunca, Târpeşti, Oglinzi etc. În anul 1847, atunci când s-au început săpăturile pentru Spitalul Orăşenesc, s-au descoperit, de asemenea, urmele unei posibile cetăţi dacice [2]. În epoca feudală, în această zonă deja exista o aşezare stabilă şi evoluată, care datorită situării sale la intersecţie de drumuri comerciale de mare importanţă, şi-a câştigat repede statutul de târg. Acest statut a fost câştigat mai ales după secolul al XII-lea, după venirea şi stabilirea aici a mai multor saşi din zona Flandrei, atunci cand s-a adoptat pentru aşezarea deja existentă modelul de organizare a oraşelor transilvănene, iar ocupaţiile locuitorilor s-au extins şi la meşteşugurile practicate de saşi [2]. Târgul medieval Teracotă cu stema Moldovei descoperită la Cetatea Neamţului Din punct de vedere al dovezilor scrise, Târgu Neamţ este unul din cele mai vechi oraşe din Moldova, fiind atestat documentar la sfârşitul anilor 1300 (Letopiseţul Novgorodului - cunoscut şi ca "Lista rusă de oraşe", datat între 1387-1392), din timpul domniei lui Petru vodă, când se construieşte şi Cetatea Neamţului [3]. Toponimul Neamţ este menţionat întâia oară în lista rusă de oraşe "valahe" - adică româneşti - întocmită între anii 1387 şi 1392, unde este înscris "Neamţul în munţi". Ulterior, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, a folosit acest toponim "ante castrum Nempch" (înaintea Cetăţii Neamţ) într-un act emis în ziua de 2 februarie 1395, cu ocazia unei incursiuni în Moldova, urmată de o lupta la Ghindăoani, unde a fost învins de domnul Ştefan I [2]. La 7 ianuarie 1403, toponimul Neamţ apare într-un document al cancelariei Moldovei, unde domnul ţării, Alexandru cel Bun, menţiona pe boierul pan Sansru de la Neamţ ca făcând parte din sfatul domnesc. Apoi termenul apare din ce în ce mai des în documentele vremii. Între timp Târgu-Neamţ a devenit, datorită poziţiei şi importanţei economice, Centru Vamal cu Pecete, localitate cu însemne proprii, gen cruci, săgeţi ş.a.. "Pecetea cea mare" a oraşului, a fost folosită pe un zapis scris cu litere slavone la Neamţ, la data de 25 ianuarie 1599 , şi avea caracteristici gotice "S. CIVIUM DE NIMCZ" (Sigiul oraşenilor din Neamţ) (Stefan Gorovei, 1978). În acea perioadă, în afara zonei Transilvaniei, au mai existat doar 3 oraşe care au avut propriul sigiliu latinesc (Baia, Roman şi Câmpulung -Muscel-) [2]. Datorită dezvoltării economice, Târgu-Neamţ a devenit şi capitală de ţinut, având în perioada secolelor XV-XVI o situaţie foarte bună, mai ales ca ţinutul arondat aparţinea domnitorilor, iar Cetatea Neamţului era loc de adăpost pentru familiile domneşti, atunci când era nevoie [2]. Declinul În secolul al XVII-lea a urmat o perioadă de decădere a oraşului, datorată îndeosebi războaielor dese şi drept urmare a atacării la fel de dese a cetăţii, respectiv oraşului. În secolul al XVIII-lea datorită domniilor fanariote impuse de Imperiul Otoman, oraşul nu mai atinge perioada înfloritoare anterioară, mai ales că Mihail Racoviţă distruge Cetatea Neamţului în 1718, la cererea a turcilor nemulţumiţi de rezistenţa întâmpinată anterior din partea acestei cetăţi. Oraşul incepe să decadă economic şi datorită mutării capitalei Moldovei la Iaşi, mutare ce a diminuat caracterul strategic al aşezării. Epoca modernă Monumentul Eroilor din Târgu Neamţ O revenire a oraşului se va observa odată cu venirea evreilor şi îndeosebi a transilvănenilor în secolul al XIX-lea. Transilvăneni au venit mai ales din zona Sibiului şi mai apoi a Făgăraşului, iar principala lor ocupaţie era oieritul. Primii dintre ei s-au aşezat sub cetate, formând mahalaua Ţuţuieni (adică a oierilor), iar cei veniţi mai târziu s-au stabilit în Blebea sau Humuleşti. Aceştia au adus odată cu ei şi meşteşugurile aferente creşterii oilor şi ovinelor, cum ar fi producţia de produse lactate, producţia de ţesături de lână, de in ş.a.. O dovadă a noii dezvoltări a oraşului este că la mijlocul sec. XIX, Mihail Kogălniceanu fonda în Târgu-Neamţ prima fabrică integrată de lână din Moldova, cu un proces tehnologic avansat, cu utilaje aduse din Germania. O altă dovadă a dezvoltării, îndeosebi a celei sociale, o reprezintă faptul că la 16 octombrie 1852 domnitorul Grigore Ghica, Mitropolitul Moldovei şi Stareţul Mânăstirii Neamţ, în prezenţa unei mulţimi apreciabile de oameni ai locului, inaugurau Spitalul (care există şi astăzi), Spiţeria şi Şcoala Domnească (unde a învăţat şi Ion Creangă - actualul Muzeu de Istorie), instituţii construite de către Mânăstirea Neamţ, cea care primise Ţinutul Neamţului drept danie de la domnitorul Constantin Racoviţă, cu mult timp în urmă [2]. Adunarea Legiuitoare (Parlamentul de azi) a României a votat în anul 1863, ca urmare a reformelor lansate de Al. I. Cuza, "Legea privitoare la seculizarea averilor mânăstireşti şi trecerea lor în proprietatea statului", ceea ce a permis oraşului Târgu Neamţ să devină de sine stătător şi nu sub conducerea şi stăpânirea Mânăstirii Neamţ [2]. Dezvoltarea şi perioada înfloritoare a oraşului va continua până la începutul secolului XX, mai exact până în 1916, atunci când odată cu începerea Primului Război Mondial oraşul suferă decărea evidentă ca urmare a stării de război. După încetarea războiului, în perioada interbelică, oraşul cunoaşte în continuare o perioadă de prosperitate, care însă a fost urmată de perioada grea din timpul celui De-Al Doilea Război Mondial, atunci când linia frontului s-a aflat situată în interiorul şi apropierea oraşului, ceea ce a dus la distrugerea oraşului şi evacuarea populaţiei [2]. Perioada contemporană