29 septembrie 2011
Viața în cea mai bogată țară din lume
Chiar daca in lume se vorbeste de mai bine de trei ani de criza financiara, care in aceasta perioada isi arata o noua fata, exista si pamanteni fericiti, carora veniturile le-au crescut in ultima perioada. Vorbim despre un stat mic din Orientul Mijlociu, care tocmai a preluat titulatura de cea mai bogata tara din lume. Este adevarat ca sta pe o comoara, si anume pe resurse nepretuite de gaze naturale. Se numeste Qatar.
Potrivit Business Insider, Qatarul a surclasat recent Luxemburgul la nivelul de trai al populatiei, in aceasta tara inregistrandu-se cel mai ridicat nivel al PIB-ului anual per capita din lume: 88.221 dolari. Iar estimarile sunt ca, pana in 2016, locuitorii din Qatar vor castiga aproape 112.000 dolari.
Cu o populatie de 1,7 milioane de locuitori, Qatarul si-a castigat independenta abia in 1971. Este condus de Amir Hamad, din 1995, care a preluat puterea de la tatal sau, pe care l-a inlaturat printr-o revolta. Averea sa se ridica la peste 2 miliarde de dolari.
Pentru cei 15% dintre qatarezi, care sunt nativi, viata este si mai frumoasa – electricitatea, apa si asistenta medicala sunt gratuite, pensiile sunt platite de stat fara sa fi contribuit, iar imprumuturile de la banci sunt foarte ieftine. Desi statul ofera multe facilitati cetatenilor, acestia se plang totusi ca guvernul prefera sa angajeze cu precadere straini, care sunt mai bine educati. Restul populatiei este constituit din muncitori straini din India, Pakistan si alte tari asiatice, majoritatea angajati in domeniul gazelor naturale.
Qatarul, care este mai mic decat statul american Connecticut, este pozitionat pe a treia cea mai mare rezerva de gaze naturale din lume.
Capitala, Doha, este intesata cu hoteluri luxoase si cladiri cu arhitectura futurista. Viata de noapte este, de asemenea, in plina expansiune, in Doha aflandu-se unele dintre cele mai luxoase cluburi din lume.
Alcoolul este interzis in Qatar, dar in unele hotelui este permis consumul, pentru cei care nu sunt musulmani si care obtin un permis in prealabil. Este, de asemenea, ilegal sa se consume carnea de porc, drogurile si pornografia.
Populatia Qatarului este foarte tanara, doar 1,5% sunt trecuti de 65 de ani, acest lucru fiind posibil si din cauza numarului mare de muncitori straini care lucreaza in aceasta tara.
Lucrurile nu stau foarte bine in ceea ce le priveste pe femei, din cauza traditiilor musulmane. Au totusi mai multe drepturi ca in Arabia Saudita. De exemplu, le e permis sa-si ia carnetul auto, dar in unele zone nu au voie sa mearga la sala de fitness impreuna cu barbatii.
In 2022, Qatarul va gazdui Campionatul Mondial de Fotbal, eveniment pentru care autoritatile vor cheltui 65 de miliarde de dolari, o parte din aceasta suma fiind alocata pentru construirea de stadioane cu aer conditionat.