29 septembrie 2011
Top 10, cele mai periculoase sporturi de care probabil n-aţi auzit
Fostul preşedinte al Walt Disney Co. a murit într-o întrecere de schi cu avalanşa, base jumping-ul provoacă între 5 şi 15 morţi pe an, iar la scufundările în peşteră s-au consemnat peste 500 de morţi, începând cu anul 1960.
Surfingul pe trenuri se practică inclusiv în suburbiile Londrei
Oricare sport implică doza sa de risc, accidentări fiind frecvente atât în sporturi care nu implică un contact direct, precum voleiul sau tenisul. Există însă o categorie de activităţi sportive, la rândul lor extrem de periculoase, dar care sunt mai puţin cunoscute, plasate în categoria "Top 10 cele mai periculoase sporturi de care probabil nu aţi auzit niciodată".
10. Ghost-riding - constă în a lăsa vehiculul să ruleze singur, iar pasagerii dansează în jurul maşinii şi execută mişcări acrobatice, pe o muzică specifică. Este practicat mai ales în zona oraşului San Francisco. Până acum a cauzat numeroase accidente soldate cu decese.
9. Sepak Takraw - se joacă mai ales în Malaysia şi sud-estul Asiei, iar dinamismul fazelor şi acrobaţia execuţiilor se soldează deseori cu ruperi de oase.
8. Formula 1 pe gheaţă - team-ul Red Bull a avut năstruşnica idee de a-l pune pe Sebastian Buemi să piloteze pe apa unui lac îngheţat din nordul Quebecului. Nu e un sport pentru cei slabi de inimă. Maşina lui Buemi a derapat într-un mod periculos, dar anvelopele de iarnă au împiedicat un accident şi o eventuală tragedie.
7. Scufundările în peşteră - statisticile consemnează peste 500 de morţi, începând cu anii 1960, incluzând aici scufundători cu experienţă şi instructori.
6. Surf pe maşină - este similar "ghost-riding"-ului, cu deosebirea că aici practicantul rămâne tot timpul cocoţat pe maşină. Sau ar trebui să rămână, pentru că s-au întâmplat destule accidente.
5. Maraton om vs. cal - este o competiţie care se dispută anual în Ţara Galilor, pe distanţa de 35 km, iar obstacolele naturale sunt dintre cele mai variate şi dificile.
4. Întrecerile stradale cu sania - a fost inventat de skateboarderi, care şi-au dat seama că se pot prinde viteze mari şi stând întins, pe sanie. Sportul a fost inclus ca disciplină în competiţii ca X Games sau Gravity Games.
3. Surfing cu jet-ski-ul - practicanţii înlocuiesc placa de surf cu jet-ski-ul, fapt ceea ce provoacă adesea accidente grave.
2. Schi cu o avalanşă - se practică în locuri inaccesibile, din motive inaccesibile oamenilor obişnuiţi. Fostul preşedinte al Walt Disney Co, Frank Wells, a murit participând la o astfel de întrecere.
1. Base jumping - este o disciplină a paraşutismului, care constă în saltul cu paraşuta de pe construcţii sau obiecte fixate de sol. Înălţimea variază de la 50 la 1.500 metri, iar viteza pe care o ating poate depăşi 200 km/oră. Este considerată un fel de regină a sporturilor extreme, dar cauzează anual între 5 şi 15 morţi.