Sydney Opera House

Sydney Opera House (în limba română, Casa {Clădirea) Operei din Sydney), localizată în vârful unui promotoriu ce străjuieşte portul oraşului Sydney, Australia, este una dintre cele mai distincte şi celebre clădiri ale secolului XX, proiect, design şi realizare a arhitectului danez Jørn Utzon. Este astăzi considerată simbolul unui oraş, Sydney, al unei ţări şi al unui continent, Australia, mii de turişti total neinteresaţi de operă vizitând-o săptămânal doar pentru a o admira. Geografic, este aşezată în vârful Capului Bennelong ce închide portul, la 33° 51’ 25" latitudine sudică şi 151° 12’ 55" longitudine estică. Sediu al Operei australiene, al Companiei de Teatru Sydney şi al Orchestrei Simfonice din Sydney, Sydney Opera House este totodată locul de oprire a numeroase trupe de teatru şi balet aflate în turneu. Clădirea este administrată de Trustul Casei Operei, sub egida Ministerului artelor din statul australian Noua Galie de Sud, provincia a cărei capitală este Sydney.Cu construcţia începută în 1956 şi terminată în 1973, Opera din Sydney a fost singura clădire modernă celebră până la terminarea Muzeului Guggenheim în 1997, opera arhitectului Frank Gehry; şi va mai trăi mult timp după ce aceasta va cădea în obscuritate. În panteonul clădirilor moderne, creaţia lui Utzon are statutul unui mit. Mitul relatează că Jorn Utzon, pe atunci la vârsta de 30 de ani, a trimis juriului concursului de design pentru proiectul Operei câteva schiţe nefinisate, iar desenul nu respecta o bună parte din regulile din domeniu, fiind selectat în ultimul moment dintr-un morman de proiecte iniţial respinse; se mai spune că unul din arbitri, arhitectul Eero Saarinen, ar fi declarat că proiectul e de neconstruit. Declaraţia aceasta are ceva adevăr în ea, dar proiectul lui Utzon nu a ajuns niciodată să fie respins. Cu toate acesta, în anii ’50 ai secolului trecut nu încercase încă nimeni să construiască ceva atât de îndrăzneţ cum e acoperiţul în formă de scoici suprapuse, ce se ridică la o înălţime de 60 de metri, pe care Uzon l-a imaginat — un răspuns abstract, poate, la valurile care asaltează portul din Sydney; şi o formă care maschează protuberanţele structurii interne. În cursul „războaielor“ care au urmat, Utzon a pierdut poate multe lupte, dar a câştigat bătălia pentru acoperişul lui extraordinar. Divergenţele politice legate de construirea clădirii şi întârzierile induse de acestea au fost într-un fel spre norocul constructorilor —– între timp tehnica de calcul s-a dezvoltat suficient pentru a le fi de un real folos arhitecţilor. În Sydney existau computere cu suficientă putere de calcul (dar nu mai mult de atât) pentru a le folosi la calculele structurale extrem de complexe pe care le aveau de făcut. Explozia arhitecturii „high-tech“ în anii ’70 – un stil complet diferit – a fost iniţiată de Opera din Sydney, care a arătat cum arhitecţii şi inginerii pot colabora pentru a elabora tipuri extraordinare şi cu totul noi de construcţii. Dar opera din Sydney este remarcabilă şi din alt punct de vedere: este complet unică. Nu se încadrează în nici o categorie stilistică sau cronologică. Nici una din celelalte clădiri ale lui Utzon – biserici, clădiri guvernamentale, case – nu seamănă cât de puţin cu aceasta, iar acei arhitecţi contemporani care se străduiesc să imite stilul acestei clădiri întotdeauna proiectează construcţii care dau impresia de diletantism comparate cu Opera din Sydney. Este cu siguranţă o clădire modernă, dar modernismul expresionist al acesteia nu cadra deloc cu stilul internaţional rectiliniar al epocii. Desigur, localizarea aduce şi ea un enorm ajutor, aşezarea ei la capătul unui promotoriu, înconjurată de apă din trei părţi, fiind exploatată la maximum de Utzon.