Join US!

10 august 2011

Revolta lui Bar Kohba

După plecarea lui Hadrian din Iudeea, evreii şi-au început rebeliunea pe scară largă[1]. Bar Kohba a bătut monede pe care scria ,,Libertate Israelului” şi începuse să fie considerat Mesia cel aşteptat al evreilor[2]. Succesul său iniţial a fost considerabil, deoarece, pentru a-i învinge pe evrei Roma a pus în luptă iniţial trei legiuni (aproximativ 50.000 de soldaţi) pentru a opri rebeliunea[3], dar după distrugerea Legiunei a XXII-ea Deioteriana, este posibil că romanii au antrenat în lupte şi alte legiuni[4]. Printre legiunile care au participat la luptă se numără Legiunea VI Ferrata, Legiunea X Fretensis şi Legiunea XXII Deioteriana. Legiunea XXII Deioteriana a fost probabil anihilată, deoarece nu există altă indicaţie a existenţei acestei legiuni după acest război[5]. De asemenea, este posibil ca la acest război să fi participat şi Legiunea III Cyrenaica, Legiunea III Gallica şi Legiunea IV Scythica. Războiul a durat trei ani până în anul 135 d.H. Bătălia finală s-a dat la Betar, sediul general al lui Bar Kohba. După luptă aprigă, terminată într-o baie de sânge cu învingerea totală a răsculaţilor, luptatorii evrei au fost schingiuiţi, crucificaţi, iar restul populaţiei a fost trimisă în robie.