Revolta din Libia din 2011

Revolta din Libia din 2011 a început ca o serie de proteste şi confruntări care au loc în statul nord-african împotriva lui Muammar Gaddafi, conducătorul Libiei de 42 de ani. Protestele au început pe 15 februarie 2011 şi au devenit o revoltă la scară mare până la sfârşitul lunii februarie, luptele evoluând aproape către un război civil. Revolta a fost inspirată de cele din Tunisia şi Egipt, şi în general protestele din Africa şi Orientul Mijlociu din 2010–2011.[40] Multe din forţele de securitate ale lui Gaddafi au refuzat să lupte împotriva civililor, iar părţi semnificative s-au alăturat protestatarilor. Gaddafi a angajat mari mase de mercenari străini dintr-un număr de ţări africane pentru a ataca protestatarii.[41] Până la finalul lunii februarie se părea că Gaddafi a pierdut controlul asupra unei mari părţi a ţării sale.[42][43] Opoziţia libiană a format un Consiliu naţional de tranziţie, iar presa liberă a început să activeze în Cirenaica.[44] Media socială a jucat un rol important în organizarea opoziţiei.[45] Gaddafi deţine controlul în Tripoli, Sirt[46], Zliten[47] şi Sabha[48]. Gaddafi controlează bine armata, Brigada Khamis şi o mare masă de mercenari. Unii dintre oficialii lui Gaddafi au trecut de parte protestatarilor şi au cerut ajutorul comunităţii internaţionale pentru a pune capăt masacrelor de civili, dintre care mulţi sunt non-combatanţi. Steagul Regatului Libian (1951-1969) Cele mai multe naţiuni au condamnat cu fermitate utilizarea forţei împotriva civililor.[49] Statele Unite i-au impus sancţini lui Gaddafi. Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie de îngheţare a activelor pe care Gaddafi şi 10 membri ai cercului său le deţin. Rezoluţia a impus, de asemenea, o interdicţie de călătorie şi a menţionat Libia la Tribunalul Penal Internaţional pentru investigaţii.[50] Intervenţia din exterior a fost discutată de către guvernele Europene, cel al SUA şi liderii rebelilor. Oricum câţiva lideri de stat din America Latină şi-au exprimat sprijinul pentru guvernul lui Gaddafi[49], pentru acest lucru fiind criticaţi de lideri din întreaga lume.[51][52][53][54] Reprezentanţi ai organismului de monitorizare a traficului de arme al Uniunii Europene au declarat că în timpul crizei Gaddafi a primit transporturi militare din Belarus.[55][56]