Radu Gyr

S-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung, de unde şi pseudonimul literar Gyr, prin derivaţie. A fost fiul actorului craiovean Coco Demetrescu. A fost membru de seamă al Mişcării Legionare, comandant legionar şi şef al regiunii Oltenia. Conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Radu Gyr a fost autorul textului Sfânta tinereţe legionară, imnul neoficial al Mişcării Legionare, al Imnului Moţa şi Marin (dedicat lui Ion Moţa şi Vasile Marin, legionari căzuţi în luptă la Majadahonda în 1937 în timpul războiului civil din Spania împotriva forţelor republicane), al Imnului muncitorilor legionari şi al altor lucrări dedicate mişcării. [modificare] Debutul literar A debutat absolut la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic În munţi, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost. Devenit student al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, a debutat editorial în 1924 cu volumul Linişti de schituri. [modificare] Cariera literară A fost de mai multe ori laureat - în (1926, 1927, 1928 şi 1939) - al Societăţii Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură şi Academiei Române. A susţinut un număr însemnat de conferinţe cea mai cunoscută fiind Studenţimea şi Idealul Spiritual din 1935. A fost un colaborator statornic în perioada de după debut la revista Universul literar şi apoi la alte reviste literare: Gândirea; Gândul românesc; Sfarmă-Piatră; Decembrie; Vremea; Revista mea; Revistă dobrogeană,Ramuri, Adevărul literar şi artistic , Axa , Iconar etc. precum şi la ziarele Cuvântul; Buna Vestire; Cuvântul studenţesc. Laureat al Premiului Adamachi al Academiei Române (vezi ziarul Observatorul). A scris poveşti pentru copii semnând cu pseudonimul Nenea Răducu (Vezi biografia completă a poetului din cartea Poezia orală, Timişoara, Editura Vremea, 1994). [modificare] Comandant legionar şi director al teatrelor În timpul scurtei coguvernări legionare în cadrul regimului antonescian, septembrie 1940-ianuarie 1941, Radu Gyr a fost comandant legionar şi director general al teatrelor. În aceasta perioadă, o trupă de actori evrei a înfiinţat în Bucureşti teatrul evreiesc Baraşeum, singurul teatru evreiesc din ţările Europei din acea perioadă tulbure în care puterea o deţineau regimuri autoritare şi fasciste). Teatrul Baraşeum şi-a început activitatea la 1 martie 1941 cu revista Ce faci astă seară?[1] Ulterior, foşti demnitari sau susţinători ai regimului au subliniat că teatrul a putut să fiinţeze în toată perioada guvernării antonesciene şi că aceasta s-ar fi datorat toleranţei regimului antonescian faţă de cultura evreiască.[2] Existenţa unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascizat a fost scoasă în evidenţă, pe plan internaţional, şi de terţi comentatori cu mai mulţi ani înainte de 1989[3]. [modificare] Detenţia în perioada a trei dictaturi: regală, antonesciană şi comunistă După detenţia din timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, unde a stat închis în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade şi alţi intelectuali din perioada interbelică, Radu Gyr a fost închis şi în timpul regimului lui Ion Antonescu. După eliberarea din detenţie a fost trimis, pentru „reabilitare” în batalioanele de la Sărata. Întors din război rănit şi cu poemele în raniţă, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul inedit Poeme de războiu (carte cenzurată). În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariştilor”, iar justiţia aservită regimului comunist l-a condamnat la 12 ani de detenţie politică. [modificare] Condamnat la moarte pentru o poezie A revenit acasă în 1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou şi condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, considerată de autorităţi drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist. Pedeapsa cu moartea i se comuta la 25 de ani de muncă silnică (dar nu află aceasta decât cu 11 luni după modificarea sentinţei), poetul executând 6 ani de detenţie, până la amnisţia generală din 1964. [modificare] Refuzul asistenţei medicale În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenţie deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanţuri grele la picioare. Când s-a îmbolnăvit grav, autorităţile i-au refuzat acordarea de asistenţă medicală. O mare parte din detenţia de la Aiud şi-a petrecut-o în celula nr. 281. [modificare] Ultimul cuvânt al poetului în faţa Tribunalului Poporului (procesul din 1945) „Domnule Preşedinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credinţă adevărată, atunci să fie absolvită». Şi a mai spus acuzarea: «Sunt prăbuşiri de idealuri, de credinţe, dar numai pentru curaţi». Într-adevăr, sunt naufragii sufleteşti. Eu am avut o credinţă. Şi am iubit-o. Dacă aş spune altfel, dacă aş tăgădui-o, dumneavoastră toţi ar trebui să mă scuipaţi în obraz. Indiferent dacă această credinţă a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greşită, ea a fost pentru mine o credinţă adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.[4]. [modificare] Poezia de după gratii Creaţia poetului Radu Gyr avea să cunoască înălţimi nebănuite în bezna temniţelor comuniste. Evoluţia poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al acelor ani de viaţă inimaginabilă. Poetul scrie despre foamea permanentă, frigul cumplit, moartea ca prezenţă zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, pentru ca, în final, să ajungă la linişte sufletească şi la o credinţă adâncă, înţelegând soarta ce i-a fost rezervată şi jertfa uriaşă care îi stătea în faţă. Crezul său a devenit crezul unei întregi generaţii. [modificare] Colaborarea forţată Din 1963, după eliberarea din închisoare, a fost ameninţat permanent, urmărit de Securitate şi silit să colaboreze - ca şi Nichifor Crainic, celălalt poet exponenţial al închisorilor, sau ca preotul Ion Dumitrescu Borşa, unicul supravieţuitor postbelic al echipei legionare combatante în Spania - la Glasul Patriei (mai târziu Tribuna României), ziar publicat sub supravegherea Securităţii pentru românii din diasporă, în care Gyr era silit să semneze cu numele său articolele scrise). Scos din circuitul valorilor publice în ţară, numai criticul Nicolae Manolescu a avut îndrăzneala să-l antologheze în 1968 în volumul al doilea din Poezia românească modernă, însă nu cu poemele cele mai reprezentative. La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic, în 1975, singurul literat care a îndrăznit să participe la ceremonia funerară şi să citească din versurile lui Gyr a fost, potrivit unui martor ocular, poetul Romulus Vulpescu.