Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881, Răşinari — d. 7 mai 1938, Ciucea) a fost un poet român, ardelean, politician de extremă dreaptă, (pro-nazist şi antisemit[1][2]) şi prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938. Membru al Academiei Române din anul 1920.Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 în satul Răşinari, de pe versantul nordic al Carpaţilor, în uliţa Popilor nr. 778, fiul preotului ortodox Iosif Goga şi al soţiei sale, Aurelia, învăţătoare (şi colaboratoare în tinereţe la ziarul Telegraful român şi la revista Familia). Între anii 1886-1890 Goga a urmat şcoala primară din satul natal, avându-l învăţător pe Moise Frăţilă, intelectual patriot, prototipul posibil din poezia Dascălul, aşa cum sora sa, Victoria, stinsă din viaţă de timpuriu, a fost prototipul din Dăscăliţa. Cea mai mare parte a vacanţelor, aşa cum povesteşte autorul în diverse texte autobiografice, le-a petrecut în satul natal al tatălui său, Crăciunelu de Sus, jud. Alba. Satul se află pe Târnava Mică, astăzi fiind parte a comunei Cetatea de Baltă; circa 20 % din familiile din sat poartă numele de Goga. Poetul spunea: "Viaţa ţăranilor de pe delniţele Crăciunelului mi-au fost sursă de inspiraţie pentru Plugarii şi Clăcaşii"[necesită citare]. În 1890 poetul s-a înscris la liceul de stat din Sibiu (astăzi Liceul Gheorghe Lazăr), ale cărui cursuri l-a urmat până în 1899, când s-a transferat la liceul românesc din Braşov. La absolvirea liceului, în 1900, s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta, continuându-şi apoi studiile la Berlin şi încheindu-le în 1904.
Octavian Goga - bust executat de Cornel Medrea, Aleea Clasicilor, Grădina Publică „Ştefan cel Mare”, Chişinău
[modificare]
Debutul publicistic
În numărul de la 12-24 decembrie (nr. 275, p. 1098) ziarul Tribuna (Sibiu) i-a publicat prima poezie, Atunci şi acum, semnată „Tavi”. Ion Pop-Reteganul de la Revista ilustrată (Bistriţa) i-a scris la poşta redacţiei: „Ai talent, tinere amic, cultivează-l cu diligenţă, că poţi deveni mare. Ziua bună de dimineaţă se arată. Nu cumva să neglijezi datorinţele de studinte.” După aceste încurajări i se publică pe o jumătate de pagină poezia Nu-i fericire pe pământ[3]. Goga, elev la liceul cu limba de predare maghiară din Sibiu, încă nu împlinise şaptesprezece ani.
Următoarele poezii pe care le-a publicat în revista Familia a lui Iosif Vulcan (Oradea, an XXXIV, 1898, nr. 44, p. 13, noiembrie) şi în ziarele Tribuna şi Luceafărul (nr. 11, 1 decembrie 1902, nr. 14 - 15, 1 august 1903) au fost semnate, cu precădere, tot „Octavian” şi apoi „Nic. Otavă”. Abia la 15 septembrie 1903 a semnat, în Luceafărul, prima poezie (Sfârşit de septembrie), cu numele „Octavian Goga”.
La 1 iulie 1902 a apărut la Budapesta revista Luceafărul, publicaţie pentru cultura naţională şi unitatea politică a românilor din Transilvania, unde Goga şi-a publicat majoritatea poeziilor. Înfiinţarea revistei s-a datorat studenţilor români care activau la Budapesta în cadrul Societăţii „Petru Maior”: Al. Ciura, semnatarul articolului „În loc de program” din primul număr, şi Goga, cel care în 1933 a afirmat că titlul revistei „era înrudit cu starea sufletească şi cu conştiinţa literară din acele vremi”. Majoritatea creaţiilor incluse de Goga în volumul Poezii (1905) au apărut în revista Luceafărul, în paginile căreia poetul s-a afirmat ca talent literar autentic.
În 1904 a apărut în Luceafărul (an III, nr. 4, 15 februarie, p. 91 - 92) cunoscuta poezie Oltul, apoi în nr. 7, din 10 aprilie, p. 151, poezia Dăscăliţa, semnate „Nic. Otavă”, iar în 1905, poeziile: Plugarii, Lăutarul, Dascălul, Rugăciune şi Clăcaşii.
[modificare]
Aprecieri critice referitoare la debutul editorial
Goga a intrat în publicistica literară cu menţiuni onorabile din partea lui Ilarie Chendi, Sextil Puşcariu, Nicolae Iorga, Ion Gorun, Vasile Goldiş, Eugen Lovinescu.
În 1905 a apărut la Budapesta volumul Poezii, reeditat apoi de editura Minerva, la Bucureşti în 1907 şi la Sibiu în 1910. După acest debut editorial, „adevărat eveniment literar”, poetul a intrat tot mai mult în conştiinţa opiniei publice. Criticul literar Ion Dodu Bălan aprecia că [4] volumul lui Goga „înseamnă începutul unei noi epoci pentru sufletul nostru românesc”, pentru că „nimeni n-a întrecut la noi vigoarea, puritatea şi muzica limbii, bogăţia colorilor, originalitatea ideilor, seninătatea concepţiilor, candoarea expresiilor şi fondul sănătos naţional, ce se concentrează în aceste poezii”. Poeziile din acest volum sunt socotite „creaţiuni geniale” şi cei mai valoroşi critici „înţeleg rosturile sociale, naţionale şi estetice ale acestei apariţii în istoria liricii româneşti”.
După critica din Familia [5], Iosif Vulcan revine, cu ocazia publicării poeziei Aşa a fost să fie, cu aprecierea că Goga este „un talent original inspirat numai de sufletul poporului”, iar poezia, „un eveniment literar”. Volumul Poezii a fost primit cu entuzism de critici şi scriitori.
Titu Maiorescu şi-a revizuit într-o bună măsură teoria estetică din 1866 („Politica este un product al raţiunii; poezia este şi trebuie să fie un product al fanteziei - altfel nu are material: una, dar, exclude pe cealaltă”). În noţiunea de politică, mentorul Junimii includea şi patriotismul „ca element de acţiune politică”, recunoscând până la urmă că „patriotismul a devenit unul din izvoarele poeziei lui Goga şi-l inspiră în modul cel mai firesc. Dovada stă în aducerea şi descrierea unor figuri obşinuite din viaţa poporului, care însă câştigă deodată - pe lângă valoarea şi menirea lor normală - o însemnătate, am putea zice o iluminare şi strălucire extraordinară, ce nu se poate explica decât din aprinderea luptei pentru apărarea patrimoniului naţional.”
Alte aprecieri de preţuire au formulat Sextil Puşcariu, I. L. Caragiale, George Coşbuc, Alexandru Vlahuţă, Eugen Lovinescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, George Panu. Considerat poet al neamului, pe ambii versanţi ai Carpaţilor, poetul s-a bucurat, la numai 25 de ani, de un prestigiu literar remarcabil.
[modificare]
Moartea
La 5 mai 1938, în parcul Castelului de la Ciucea, Goga a suferit un atac cerebral şi a intrat în comă. În ziua de 7 mai 1938 la ora 14,15 s-a stins din viaţă la vârsta de 57 de ani. La Ciucea, prin faţa catafalcului, duminică 8 mai şi luni 9 mai a continuat pelerinajul miilor de oameni care l-au iubit şi i-au preţuit opera. Marţi, 10 mai, trenul mortuar cu rămăşiţele pământeşti ale ilustrului dispărut a pornit spre Bucureşti. Sicriul a fost aşezat miercuri, 11 mai, în rotonda Ateneului, unde a stat până sămbătă 14 mai, când s-au desfăşurat funeraliile naţionale. Conform testamentului nu s-au rostit cuvântări. Ulterior trupul poetului a fost înmormântat la conacul lui Goga de la Ciucea, conform dorinţei acestuia [6].
