Centrul istoric Sighetu Marmaţiei

Reşedinţă voievodală a Maramureşului şi capitală prefecturală, localitatea Sighetu Marmaţiei s-a constituit în jurul unei aşezări fortificate datate din epoca târzie a bronzului şi începutul primei epoci a fierului. Este considerată centrul unui grup de aşezări situate pe Valea Tisei, la confluenţa cu Iza şi este pusă în legătură cu exploatarea salinelor din zona Maramureş (M. Dăncuş, 1986). Până în sec. al XIV-lea, servea doar „de loc de adunări şi de târguri” (Al. Filipaşcu, 1940). Prima atestare documentară datează din 1346, sub numele de Zyget (cf. I. Mihali, 1900). Cu toate acestea, în numeroase documente oficiale este numit „Marmaţia”. În 1968, oraşul Sighet este ridicat la rang de municipiu sub denumirea de Sighetu Marmaţiei; din punct de vedere administrativ, face parte din judeţul Maramureş, cu capitala în Baia Mare. Decizia politică din 1948 va influenţa negativ dezvoltarea economică ulterioară a localităţii. Majoritatea clădirilor au fost construite până în primele decenii ale secolului al XX-lea, cu scopul de a servi ca sedii de instituţii ale administraţiei prefectorale regionale. Clădirea fostei Prefecturi a Maramureşului istoric a fost ridicată, într-o primă fază, în anii 1690-1691. Conţine elemente arhitecturale ale stilului baroc şi eclectic, iar faţada are un caracter neoclasic, cu coloane şi fronton triunghiular. După desfiinţarea Prefecturii Sighet, în 1948, edificiul este transformat în liceu industrial. Ulterior, în urma unui proiect de restaurare (socotit azi ca fiind neinspirat) s-a modificat atât structura acesteia, cât şi destinaţia, devenind complex comercial. O altă clădire veche din centrul istoric al Sighetului este sediul actual al Muzeului Maramureşului, care a adăpostit iniţial o mănăstire catolică (1730-1775). A mai servit şi ca şcoală piaristă. Stilul baroc este evident. Scările sunt acoperite cu o structură de bolţi şi arcuri, iar treptele, realizate din lemn, sunt originale. Deasupra uşii de la intrare este o placă de piatră cu o inscripţie în limba latină. Casa cu cariatide a fost construită în 1890, în stil eclectic. În prezent, la parter îşi desfăşoară activitatea una dintre librăriile sighetene. Imobilul destinat Tribunalului Comitatens (1893-1895) a funcţionat ca spital militar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În momentul de faţă, aici îşi are sediul primăria municipală (1948). În stilul arhitectonic se regăsesc elemente renascentiste clasiciste. Poarta este protejată de un balcon sprijinit pe patru coloane dorice, care se continuă cu câte o urnă de piatră. Clădirea Şcolii Generale Nr. 2 (1902) „este una dinte cele mai curate lucrări în stil Seccesion din Sighet. Se remarcă aticul «dantelat», decoraţiile de ceramică arsă verde, reprezentând motive florale”. Situat la intersecţia străzilor Iuliu Maniu şi Mihai Viteazul, fostul sediu al Băncii Naţionale Române (1911) are o notă profundă de specificitate prin teşirea colţului la un unghi de 45 de grade. Uşa sculptată de la intrare, gardul din fier forjat care închide curtea, dar şi numeroasele decoraţii (ghirlande, volute), o definesc drept una dintre cele mai frumoase clădiri din oraş. Palatul Cultural ASTRA a fost construit în 1913, la iniţiativa Asociaţiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureş. La parter funcţiona un restaurant, la etajul I - un cazinou, iar la etajul II - sediul muzeului. În prezent, este cu adevărat un palat cultural, adăpostind Casa de Cultură, Şcoala Populară de Artă şi Biblioteca municipală „Laurenţiu Ulici”. Centrul Sighetului este o valoroasă rezervaţie de arhitectură, specifică unei capitale din Transilvania secolului al XIX-lea. Dincolo de faţadele prăfuite de azi, se ghicesc uşor strălucirea şi fastul de altădată. Nu a fost niciodată un burg cosmopolit, însă Sighetul funcţiona, până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, ca singura localitate urbană din Maramureşul istoric, motiv pentru care, până târziu, locuitorii satelor riverane îl numeau simplu „Oraş” (cf. Al. Filipaşcu, 1940).