Bulevardul Unirii, Bucureşti

Bulevardul Unirii este unul dintre cele mai importante bulevarde ale capitalei şi una dintre cele mai tranzitate artere rutiere ale oraşului. Bulevardul de mari dimensiuni reprezintă axul longtudinal al proiectului noului Centru Civic, demarat după Cutremurul din 1977, sub pretextul reconstruirii şi reparării daunelor cauzate de seism in Bucureşti. Plecând de la ideea remedierii pagubelor produse de cutremur, proiectul noului Centru Civic a fost folosit de regimul Nicolae Ceauşescu pentru a disipa influenţele pe care le exercita centrul vechi, istoric al Bucureştiului asupra mediului citadin. Bulevdrdul Unirii, ce purta în proiectul original denumirea de "Victoria Socialismului", conectează Piaţa Alba Iulia cu Piaţa Constituţiei, străbătând importantul nod de circulaţie din Piaţa Unirii. Fiind inspirate de arhitectura regimurilor totalitare din fostul bloc socialist, cu precădrere China şi Coreea de Nord (vizitate de Nicolae Ceausescu in 1970), lucrările la noul Centru Civic şi la bulevard au fost inaugurate la 25 iunie 1984 [1],în prezenţa conducerii de partid şi de stat. Reprezentând un echivalent socialist al arterei Champs-Élysées, bulevardul Victoria Socialismului se încadrează în suita de lucrări megalomanice, ce marchează ultimul deceniu al regimului represiv al lui Nicolae Ceausescu. Una dintre marile dorinţe ale dictatorului a fost ca bulevardul să depaşească în dimensiuni artera pariziană. Construcţia arterei de 3.5 km lungime, a necesitat eforturi financiare şi materiale remarcabile, folosind un sfert din materialele de construcţie din Bucureşti, în contextul construirii în paralel a altor obiective de mari dimensiuni, precum Palatul Parlamentului, Biblioteca Naţională şi Casa Radio. Urmand liniile politicii izolaţioniste practicate de regimul Ceauşescu,cea mai mare parte a materialelor, tehnologiilor şi utilajelor aparţin producţiei interne şi au pus în mişcare o mare parte a industriei naţionale. Acest proiect amplu a provocat distrugeri inestiambile patrimoniului istoric şi arhitectural al capitalei. O mare parte a centrului istoric a fost demolată pentru a face loc noilor construcţii. Între monumentele dărâmate se numără Spitalul Brâncovenesc, unul dintre puţinele edificii bucureştene clădite în stil brâncovenesc, Institutul Medico-Legal Dr. Mina Minovici, pentru prima oară inaugurat la data de 20 decembrie 1892 şi fiind primul institut de acest fel din Europa dotat cu amfiteatre, bibliotecă, laboratoare de specialitate, Biserca Sf.Vineri şi Biserica Albă-Postăvari. Prin grija arhitecţilor şi inginerilor s-a reuşit salvarea unor monumente istorice prin translatarea acestora. Procedeul a presupus mutarea clădirilor pe un sistem de şine cu ajutorul unor împingătoare hidraulice. Astfel, s-a reuşit dispunerea acestora în cadrul noului ansamblu urbanistic şi s-a evitat demolarea. Pentru proiectul bulevardului s-au translatat Palatul Sinodului de la Mănăstirea Antim, Biserica Schitul Maicilor, construită în Dealul Spirii în vremea Voievodului Nicolae Mavrocordat (1726), şi Biserica Mihai Vodă. O serie din lucrarile de construcţie nu au fost finalizate nici pană în prezent, astfel încât pe amplasamentul viitoarei Opere Naţionale aflându-se şi în prezent un şantier aflat in conservare. În acelaşi timp lucrările la noua Bibliotecă Naţională nu au fost reluate decât în ultimii ani. Bulevardul Unirii este un exemplu particular al urbanizării forţate şi o problemă a capitalei, ce încă aşteaptă soluţii pentru integrarea deplină în viaţa oraşului şi a locuitorilor acestuia.