Benjamin Fondane

B. Fundoianu a debutat în 1914, la 16 ani, în revista de orientare simbolistă şi modernistă Viaţa nouă, editată de Ovid Densuşianu. Este începutul unei susţinute activităţi de poet, publicist, eseist, om de teatru. Împreună cu regizorul Armand Pascal întemeiază teatrul de avangardă Insula. Citeşte mult, cu fervoare, cu o receptivitate şi o siguranţă a judecăţii critice ieşită din comun. Impresiile despre literatura franceză le strânge în volumul de note de lectură Imagini şi cărţi din Franţa. Este tot atât de interesat de fenomenul cultural şi literar românesc ca şi de cel european, în special francez. În 1923 se expatriază, stabilindu-se la Paris, dar păstrează legăturile de prietenie cu scriitorii români şi publică constant în revistele de avangardă din România. Astfel publică în revistele avangardei Integral, Unu, Contimporanul. De altfel, unicul volum de poezii publicat în timpul vieţii şi dedicat "virtual" lui Ion Minulescu, "primul clopotar al revoltei lirice româneşti", intitulat Privelişti, îi apare în 1930, după plecarea din ţară. A tradus în franceză versuri din creaţia lui Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Vinea şi Ion Minulescu. [modificare]Perioada franceză Integrat unui alt spaţiu cultural, poetul va publica în Franţa sub numele de Benjamin Fondane. Rămâne acelaşi comentator pasionat şi receptiv al vieţii literare, iar semnătura lui va apărea frecvent în revistele literare, mai cu seamă în revista Les Cahiers du Sud. Viaţa sa pariziană este marcată însă de dezrădăcinare (vezi poemul Exodul), de dificultatea de a scrie în franceză, deşi va ajunge să stăpânească franceza scrisă într-un timp relativ scurt. Determinantă pentru evoluţia spirituală a lui Benjamin Fondane a fost întâlnirea, în primăvara anului 1924, cu filosoful rus Lev Şestov, precum şi cu scrierile lui Friedrich Nietzsche şi Søren Kierkegaard. Personalitatea lui avea să se exprime cel mai convingător în activităţile de interpret şi teoretician al poeziei moderne. În acest domeniu, gândirea lui a atins punctul de maximă originalitate. Cel mai important volum de eseuri, apărut postum, se intitulează La conscience malheureuse (Conştiinţa nefericită). Monografia Rimbaud le voyou (Rimbaud vântură-lume, traducere, note, comentarii şi anexe de Luiza Palanciuc şi Mihai Şora), Faux Traité d'Esthétique (Fals tratat de estetică, traducere, note, comentarii şi anexe de Luiza Palanciuc şi Mihai Şora) şi Baudelaire et l'expérience du gouffre (Baudelaire şi experienţa abisului, traducere, note, comentarii şi anexe de Luiza Palanciuc şi Mihai Şora), sunt alte trei opere de meditaţie, de punere în cauză a statutului artei, al poeziei, în special, ca necesitate spirituală a lumii moderne. Creaţia poetică originală franceză a lui Benjamin Fondane a fost adunată în volumul antologic Le mal des fantômes (1980), publicat târziu, după dispariţia lui tragică, alcătuit din câteva cicluri separate de versuri Ulysse, l'Exode, Titanic, Au temps de poème, Poèmes épars. Ideile de rătăcire, de exil printre oameni, de paradis pierdut, de univers al copilăriei ca stare de graţie sunt centrale poeziilor sale. Nu întâmplător este asimilat adeseori evreului rătăcitor ca tip universal al intelectualului, în speţă al filosofului neliniştit, interogativ, care caută soluţii pe care nu le va afla nicicând. În timpul ocupaţiei germane a Franţei este arestat de către Gestapo împreună cu sora sa mai mare Lina, în urma unui denunţ cu privire la faptul că erau evrei. Amândoi au fost închişi în lagărul de la Drancy, de unde câţiva prieteni, între care Emil Cioran, care va evoca episodul în volumul său, Exerciţii de admiraţie, Stephane Lupasco, Paulhan, au obţinut eliberarea sa, dar nu şi pe a Linei, care nu avea încă cetăţenia franceză. Fondane refuză să părăsească lagărul fără sora sa, Lina. Ei au fost deportaţi la Auschwitz în mai 1944. Din nefericire, urma Linei s-a pierdut. Fondane va fi gazat după câteva luni, la 2 octombrie 1944, la Birkenau.