Bazilica Sfântul Petru (în italiană: "Basilica di San Pietro in Vaticano") din Roma se găseşte în Cetatea Vaticanului, înăuntrul statului pontifical, în monumentala Piazza San Pietro. Imensul edificiu - lung de 186 metri, înălţimea cupolei de 119 metri, cu o suprafaţă totală de peste 15.000 m² - este ca mărime al doilea lăcaş sacru al creştinătăţii (după Bazilica Notre-Dame de la Paix din Yamoussoukro în statul Coasta de Fildeş din Africa, cu o suprafaţă de ca. 30.000 m²). Bazilica "Sfântul Petru" nu este o catedrală, pentru că sediul episcopului Romei - tot în persoana Papei - este bazilica "San Giovanni in Laterano".Bazilica este rezultatul unor lucrări dealungul mai multor secole. La început a fost doar un monument comemorativ în locul unde apostolul Petru, considerat drept primul papă al Romei, ar fi fost martirizat şi înmormântat, în apropierea circului lui Nero. Între anii 319 şi 329 împăratul Constantin cel Mare a construit pe acest loc o mare bazilică.[1] În secolul al XV-lea, clădirea era în stare de ruină şi papa Iuliu al II-lea hotărăşte construirea unei noi bazilici de mare amploare. Construirea edificiului actual, începută la 18 aprilie 1506, se sfârşeşte în anul 1612 în timpul papei Paul al V-lea. Bazilica a fost sfinţită la 18 noiembrie 1626 de către papa Urban al VIII-lea.
Piaţa "Sfântul Petru" cu vedere asupra colonadelor lui Bernini
Numeroşi arhitecţi şi artişti de prestigiu au contribuit la realizarea acestei opere: arhitectul Bramante iniţiază primele lucrări, Michelangelo execută proiectul cupolei, Rafael Sanzio modifică planul originar dintr-o cruce grecească într-una latină, Carlo Maderno completează faţada, Bernini desenează planul pieţei cu faimoasele colonade.
