Barcelona FC

FC Barcelona FC Barcelona este un club sportiv care operează un număr de echipe în Barcelona, Catalonia, Spania, dintre care cea mai renumită este aceea de fotbal. Fondat în 1899 de un grup de fotbalişti elveţieni, britanici şi catalani conduşi de Joan Gamper. Mottoul său este "Barça este mai mult decât un club" (catalană: El Barça és més que un club). Stadionul său principal este Nou Estadi del Futbol Club Barcelona, cunoscut popular sub denumirea de Camp Nou, în Barcelona. FC Barcelona are o îndelungată rivalitate cu Real Madrid. Istorie Fondarea La 22 octombrie 1899 Gamper a făcut o reclamă în Los Deports declarându-şi dorinţa de a forma un club de fotbal. Din răspunsul pozitiv primit s-a stabilit o întâlnire la Gimanasio Sole pe 29 noiembrie. Unsprezece jucători au participat: Gualteri Wild, Lluís d'Ossó, Bartomeu Terradas, Otto Kunzle, Otto Maier, Enric Ducal, Pere Cabot, Carles Pujol, Josep Llobet, John Parsons şi William Parsons. Astfel s-a născut Foot-Ball Club Barcelona. Mai multe alte cluburi de fotbal spaniole, cele mai notabile fiind Real Madrid şi Athletic Bilbao aveau, de asemenea, fondatori britanici şi datorită acestui fapt şi-au adoptat nume în stilul englezesc. Legenda spune că Gamper a ales culorile legendare ale clubului, azulgrana, după FC Basel, fostul său club. Însă alte echipe elveţiene pentru care Gamper jucase, cea a cantonului său natal din Zurich şi Şcoala Comercială a Croitorilor în Crosby, Merseyside au fost creditate şi au pretins a fi sursa de inspiraţie. Camp Nou În 1957, Camp Nou şi-a deschis porţile pentru marele public. Este adecvat să se ţină în vizor că proiectul a fost susţinut personal de către însuşi Generalul Franco, care a aprobat o extrem de generoasă apreciere a statului privind locaţia unde stadionul urma să fie construit, îngrijindu-se astfel de finanţarea acţiunii. Cu o capacitate de până la 90,000 de spectatori, Camp Nou este unul dintre cele mai mari stadioane din lume. Din păcate, la câţiva ani după inaugurare, titlurile s-au rărit, fiind în număr de doar trei în timpul anilor 1960. Dar chiar şi atunci clubul nu s-a oprit din evoluţie, câştigând putere economică şi socială în fiecare an. Spre deosebire de deceniul anilor 1950, când Real Madrid a fost capabil să împiedice în mod scandalos transferul starului argentinian Alfredo Di Stefano la FC Barcelona, legenda olandeză Johan Cruyff a semnat un contract cu acest club în 1973. Stilul său electric de joc, rapid şi inteligent, nu ar fi putut fi mai bine apreciat de către fani. Până şi suma record de £922,300 plătită de FC Barcelona pentru semnătura sa părea nimic după înfrângerea lui Real Madrid cu 5-0 în Santiago Bernabéu (stadion) propria lor arenă şi câştigarea ligii. Până în anul următor clubul avea 70,000 membri, devenind astfel unul dintre cele mai puternice din lume. Echipa de vis Josep Luis Nuñez a devenit preşedintele lui FC Barcelona în 1978, conducând clubul într-o perioadă de creştere socială şi economică neprecedată. Superstarul argentinian Diego Maradona a semnat pentru un onorariu record de la Boca Juniors. Problemele din afara sportului ale preşedintelui clubului au dus la transferul său la SSC Napoli. Surprinzător, echipa s-a îmbunătăţit şi fără starul său, odată cu revoluţionarea jocului său prin tacticile de pressing aduse de antrenorul englez Terry Venables. Zeci de titluri au fost câştigate mai departe, nu doar în domeniul fotbalistic, acordându-se astfel atenţie şi altor sporturi Între anii 1990 şi 1994, Echipa de vis a lui Johan Cruyff, jucând un sistem de Fotbal total, a câştigat patru titluri de campioană a ligii consecutive şi pentru prima oară în istorie Liga Campionilor UEFA (1992). 11 trofee au fost câştigate în timpul domniei lui Cruyff ca antrenor. Revenirea Joan Laporta s-a dovedit o alegere mai bună pentru FC Barcelona. Odată cu venirea sa şi cele ale superstarului Ronaldinho şi a fostului internaţional olandez Frank Rijkaard ca manager (care era, de fapt, a treia variantă a lui Laporta, după Ronald Koeman de la Ajax şi Guus Hiddink de la PSV Eindhoven) printre altele, noul stil de administrare a readus succes la club. Datoriile masive moştenite s-au redus şi doar o mică parte din jucătorii crescuţi în echipa care nu a reuşit să câştige un titlu important în cinci ani au rămas la echipă. În sezonul 2003/2004 Barcelona a avut o revenire de formă spectaculoasă, terminând pe locul doi, după ce fusese în prealabil la coada clasamentului o parte îndelungată a sezonului. Motivul pentru care Barcelona nu a reuşit chiar câştigarea campionatului a fost pentru că revenirea s-a petrecut prea târziu. În sezonul 2004/2005, Barcelona a condus clasamentul din prima până în ultima etapă, adjudecându-şi al şaptesprezecelea titlu de campioană a Spaniei la 14 mai 2005 şi a şasea Supercupă a Spaniei la 20 august 2005. În ciuda ieşirii din cursa pentru Liga Campionilor în mâinile lui Chelsea, suporterii şi jucătorii asemenea încep să creadă într-o a treia eră de aur. Pe 17 mai 2006, Barcelona a reuşit să câştige finala Ligii Campionilor în faţa echipei engleze Arsenal F.C..