04 august 2011
Academia de Studii Economice
Academia de Studii Economice (ASE) este o instituţie de învăţământ superior de stat din Bucureşti, şi totodată cea mai mare instituţie de învăţământ superior, cu profil economic, din România, fondată în anul 1913. Sediul ASE se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană.Academia de Studii Economice din Bucuresti a luat fiinţă în baza unei legi care a fost promulgată de Carol I prin Decretul Regal nr. 2.978 din 6 aprilie 1913, publicat în Monitorul Oficial al României din 13 aprilie 1913, sub denumirea de "Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale". Actuala denumire datează din anul 1967, de-a lungul anilor instituţia a pregătit zeci de generaţii de economişti, contribuind la afirmarea şi dezvoltarea învatamântului, ştiinţei şi culturii economice din ţara noastră. Academia de Studii Economice din Bucureşti este atasată tradiţiei gândirii libere, libertăţii academice, recunoaşterii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi principiului supremaţiei legii.Legenda bilei din vârful cupolei clădirii Academiei de Studii Economice face parte din "folclorul" studenţesc. Iniţial o astfel de bilă a fost şi pe clădirea Universităţii din Bucureşti[1], şi despre aceasta se spunea că nu era o bilă oarecare, ci una care va cădea atunci când prima virgină avea să fie licenţiată. Însă legenda a fost spulberată, atunci când arhitecţii au hotărât să dea jos bila de pe clădire. Mitul cu bila a reapărut atunci când pe clădirea din strada Căderea Bastiliei a fost instalată o bilă deasupra Aulei Magna, locul unde are loc festivitatea de absolvire. Dacă până în 1989 se spunea că aceasta va cădea când la ASE va absolvi cursurile prima virgină, după 1990 s-a spus că ea va cădea când în instituţie va intra prima studentă virgină. Bila a fost şi punctul de pornire pentru frescele din sala de lectură a ASE-ului, fiind realizate de pictorul Sabin Bălaşa.
„I-am cerut să se gândească la o temă feminină, pentru că ASE este recunoscută ca o instituţie a fetelor. Există chiar o vorbă: că va cădea bila de pe clădire cînd o studentă va absolvi facultatea fată mare“, declara rectorul Gheorghe Roşca[2].