Xolotl

În mitologia aztecilor, Xolotl (pronunţat [ˈʃolotɬ] în Nahuatl) era zeul fulgerelor şi "ghidul sufletelor" celor morţi către Mictlan, tărâmul vieţii de apoi. Xolotl era de asemenea şi zeul focului dar şi al nenorocului. Xolotl era fratele geamăn al zeului Quetzalcoatl, amândoi fiind fii zeiţei virgine Coatlicue. După alte interpretări, Xolotl era personificarea planetei Venus, luceafărul de seară. Una din funcţiile sale în această calitate era de a păzi soarele când acesta se odihnea în lumea de dedesubt în timpul nopţii. Era de asemenea responsabil de aducerea umanităţii şi a focului din acelaşi tărâm al vieţii de apoi. În artă, Xolotl a fost reprezentat ca un schelet, un om cu cap de câine sau ca un monstru cu picioare inversate. Xolotl era şi patronul al unui joc cu mingea foarte popular în Mezoamerica, al cărui descendend direct de azi este cunoscut ca Ulama. Xolotl este identificat cu Xocotl, în calitatea sa de zeu aztec al focului. Xoloitzcuintle este numele unei rase de câini, cunoscută în spaniolă ca Perro Pelón Mexicano (sau câinele mexican fără blană), o rasă canină endemică Americii Centrale datând epocii precolumbiene, care este adesea confundat cu câinele peruvian fără blană. Numele acestei rase canine se referă la zeul Xolotl deoarece una din misiunile mitologice ale acestui câine era conducerea celor morţi pe drumul lor către eternitate. În ciuda acestui rol (sau poate tocmai de aceea) al acestui animal domestic în mitologia aztecilor, carnea acestor câini era consumată frecvent, fiind parte a meselor multor din populaţiile native ale Mezoamericii.