Universitatea Pontificală Gregoriană

În 18 februarie 1551 Ignaţiu de Loyola, întemeietorul Companiei lui Isus, cu banii primiţi de la Francesco Borgia, a închiriat o casă la poalele Campidoliului (Piazza d’Aracoeli) unde a deschis o „Şcoală de grammatică, de omelie şi de învăţătură creştină”. Aceasta a fost prima şcoală a părinţilor iezuiţi, care avea anexată o mică bibliotecă, ce a fost numită „Colegiul Roman”. În luna septembrie a aceluiaşi an, văzând numărul mare de studenţi, Ignaţiu a fost nevoit să mute colegiul într-o clădire mai mare, aparţinând congregaţiei „Frangipane”, care se găsea în spatele bisericii Santo Stefano del Cacco. Aici, pe lângă catedra de greacă şi latină, s-a mai instituit şi cea de ebraică. După abia doi ani de la înfiinţare, Colegiul Roman număra deja 250 de elevi. Papa Paul al IV-lea, în 17 ianuarie 1556, a dat dreptul institutului de a acorda grade academice în filozofie şi teologie, şi să ajungă astfel la rangul de Universitate. În 1557, din cauza numărului tot mai mare de studenţi, Colegiul a fost transferat în palatul Salviati [1] unde a şi rămas până în 1560, când iezuiţii au primit în dar de la Victoria della Tolfa, marchiza della Valle, câteva clădiri învecinate, pe care le-au adaptat activităţilor didactice. Aici Colegiul Roman a ajuns să numere mai mult de o mie de studenţi şi astfel a fost înfiinţată catedra de limbă arabă, cea de cazuistică şi de filosofie morală. În 1581 papa Grigore al XIII-lea a vrut să ofere o clădire mai adecvată Colegiului. A expropriat două clădiri apropiate şi l-a investit pe arhitectul Bartolomeo Ammannati ca să construiască un edificiu nou şi mai mare, pe care l-a inaugurat în 28 octombrie 1584. Pentru aceasta papa Grigore a fost aclamat „întemeietor şi părinte” al Colegiului Roman, care imediat şi-a luat numele de „Arhigimnaziu Gregorian” şi de „Universitatea Gregoriana”. În noul sediu numărul disciplinelor predate putea să fie mai mare: s-au adăugat noi catedre printre care cele de istoria bisericii, liturgică şi de retorică. Universitatea a ajuns să fie de prestigiu şi în domeniul matematicii, a fizicii, a astronomiei. E de ajuns să amintim de calendarul aşa-zis „gregorian”, dorit de către papa Grigore XIII, actualmente folosit în întreaga lume, care a fost elaborat de către Cristoforo Clavio, profesor al Colegiului Roman. În câţiva ani numărul studenţilor a depăşit numărul de două mii: capela universităţii, dedicată Bunei-Vestiri, nereuşind să mai încapă un număr aşa mare de studenţi, a trebuit să fie demolată şi în locul său să fie ridicată actuala biserică „Sf. Ignaţiu” (1626-1650) pe un proiect a lui Orazio Grassi, profesor şi el la Colegiu. În 1773, din cauza desfiinţării Companiei lui Isus, universitatea a fost încredinţată clerului de mir roman. A fost reconsemnată Companiei refondate în 17 mai 1824 de către papa Leon al XII-lea. În 1873 clădirea Colegiului Roman a fost din nou confiscată, dar de către Statul Italian, împreună cu toate dotările sale: biblioteca, muzeul kircherian, cabinetul ştiinţific şi faimosul observator astronomic. Universitatea, privată fiind de bunuri, a trebuit să se împartă: secţiunea universitară şi-a găsit ospitalitatea în apropiatul Palazzo Gabrielli Borromeo, sediul Colegiului Germanicum-Hungaricum, în timp ce gimnaziul şi liceul, în 1879, au fost găzduite în Villa Peretti la Termini, dând origine la „Istituto Massimo”. Între timp papa Pius al IX-lea, cu Rescripum din 4 decembrie 1873, a conferit universităţii iezuite titlul de „Pontificia Università Gregriana del Collegio Romano”. Cu toate acestea, din cauza reducerii disciplinelor predate (au rămas doar filosofia şi teologia) şi din a puţinelor spaţii disponibile, numărul studenţilor, în 1875, nu era mi mare de 250. Anul următor, facultatea de Drept Canonic, a fost transferată la „Gregoriană”, din cauza secularizării Universităţii „La Sapienza”. Doar începând din 1886, când Colegiul Germanicum-Hungaricum a abandonat Palazzo Borromeo, universitatea şi-a putut relua treptat fizionomia sa academică, restaurând predarea mai multor discipline. După Primul Război Mondial Benedict al XV-lea şi succesorul său Pius XI s-au angajat pentru dotarea Universităţii Pontificale Gregoriana cu un sediu mai adecvat necesităţilor didactice. Noul sediu (cfr. „infra”), care se găseşte în Piaţa Pilotului, a fost inaugurat în mod solemn la 6 noiembrie 1930. În 1932 au fost instituite facultăţile de Misiologie şi de Istorie a Bisericii căreia i-a urmat, în 1951, cea de Ştiinţe Sociale. Astăzi Universitatea Pontificală Gregoriana numără circa 3000 de studenţi, proveniţi din peste 130 de ţări, din 821 dioceze şi din 84 congregaţii religioase. Această „universalitate” este caracteristică şi corpului profesoral, provenit din circa 40 de ţări.