31 iulie 2011
Universitatea Harvard
Universitatea Harvard (engleză Harvard University) este o universitate privată, aflată în oraşul Cambridge, statul Massachusetts, Statele Unite. A fost întemeiată la 8 septembrie 1636, prin votul Înaltei Curţi a coloniei britanice din golful Massachusetts, Province of Massachusetts Bay, fiind cea mai veche universitate din Statele Unite. [1]
Instituţia a fost denumită Colegiul Harvard pe 13 martie 1639, după cel care a investit cei mai mulţi bani în universitate, un tânăr preot numit John Harvard. Absolvent al Colegiului Emmanuel, din Cambridge, John Harvard a lăsat prin testament câteva sute de cărţi care să formeze baza de carte a bibliotecii universităţii şi câteva sute de lire sterline.
La Harvard, la 5 iunie 1947, secretarul de stat George Marshall a rostit discursul despre Programul pentru redresarea economică a Europei (European Recovery Program (ERP)) cunoscut sub numele de „Planul Marshall”.
75 de laureaţi ai Premiului Nobel sunt asociaţi, într-un fel sau altul, cu această universitate. Din 1974, 19 câştigători ai Premiului Nobel şi 15 laureaţi ai premiului Pulitzer au fost cadre didactice la celebra universitate. În prezent, universitatea Harvard are un buget mai mare decât orice altă instituţie de învăţământ din lume. Una dintre instituţiile cele mai importante ale Universităţii Harvard este Centrul de astrofizică Smithsonian şi baza de date Astrophysics Data System, care stochează сele mai importante date astronomice din lume.