31 iulie 2011
Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa
Universitatea "Andrei Şaguna" este prima instituţie de învăţământ superior particular, non-profit, înfiinţată în sud-estul României, şi a fost acreditată ca persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a Sistemului Naţional de Învăţământ, prin Legea 116/2005.
Programul educaţional se deşfăsoară în cinci facultăţi: Facultatea de Drept şi Stiinţe Administrative (cu specializările: Drept, Administratie publică), Facultatea de Stiinţe Economice (specializările: Finanţe-bănci, Contabilitate şi informatică de gestiune, Management, Informatică economică), Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice (specializările: Jurnalism, Relaţii internaţionale şi studii europene, Ştiinţe politice), Facultatea de Psihosociolologie (specializările: Psihologie, Sociologie, Asistenţă socială) şi Facultatea de Navigaţie şi Transport Maritim şi Fluvial (specializarea: Navigaţie şi transport maritim şi fluvial).
Universitatea "Andrei Şaguna", singura universitate particulară acreditată din Dobrogea, pregăteşte din 1992 specialişti de elită printr-un program de învăţământ superior calitativ şi performant, recunoscut la nivel naţional şi internaţional, derulat la toate cele 13 specializari ale sale.
Numarul studenţilor a sporit permanent prin dezvoltarea unor noi specializări, în corelaţie directă cu creşterea numărului de cadre didactice titulare şi cu imbogaţirea patrimoniului.
Examenul de licenţă se susţine la sediul Universităţii, încă de la prima promoţie de absolveţi. Media procentului de promovabilitate la licenţă este de peste 85% (în ultimul an fiind de 100% pentru toate specializările) iar procentul de inserţie pe piaţa muncii se situează anual în jurul cifrei de 65-75%. Conducerea Universităţii "Andrei Şaguna" a acordat, încă de la înfiinţare, o atenţie deosebită selectării, pregătirii şi promovării cadrelor didactice, astfel încât, în prezent, după organizarea a 17 concursuri pentru ocuparea unor posturi didactice, peste 60% din cadrele didactice sunt angajate cu normă de bază, din care 34% sunt conferenţiari şi profesori universitari. Peste 80% din cadrele didactice sunt doctori în ştiinţe sau doctoranzi.
Universitatea a dezvoltat relaţii de cooperare internaţională cu instituţii similare, în stransă legatură cu necesităţile specifice zonei şi face parte din Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră încă de la înfiinţare din anul 1998, alături de alte 81 de universităţi din Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Grecia, Republica Moldova, Rusia, Ucraina şi România.
Fructificând implicarea Fundaţiei în activitaţile cultural-stiinţifice din Balcani, Universitatea organizează un permanent schimb de delegaţii cu instituţii similare din Albania, Macedonia, Bulgaria şi Grecia.
Incepând cu anul 1998, Universitatea a beneficiat de nominalizarea Fundaţiei ca reprezentant oficial al municipiului Constanţa în relaţia cu Shanghai, pentru realizarea unor programe cultural-stiinţifice cu instituţii similare din China.
Universitatea "Andrei Şaguna" a stabilit, în 2001, un program de parteneriat şi schimb de studenţi şi cadre didactice cu Universitatea "Indiana" - universitate de stat din Indianapolis, SUA, care prevede, printre altele, recunoşterea bilaterală a programului de studiu.
Din anul 2003 a fost semnat un protocol de colaborare cu Universitatea "Sakarya" - universitate de stat din Turcia, pentru a derula, în parteneriat, programe de cercetare şi de schimburi în domenii de interes comun - informatică, stiinţe economice, învăţământ la distanţă.
Prin programele europene de schimburi interuniversitare Erasmus / Leonardo da Vinci, la care Universitatea "Andrei Şaguna" este afiliată, anual aceasta trimite şi primeşte studenţi şi cadre didactice, cu burse de studiu în Europa.
Universitatea "Andrei Şaguna" are în prezent, în cadrul programului european, acorduri bilaterale cu universităţi de prestigiu din Europa. Universitatea işi propune realizarea, lărgirea şi diversificarea acordurilor interuniversitare de acest tip, astfel încât tot mai mulţi dintre studenţii care aleg Universitatea "Andrei Şaguna" să poată beneficia de stipendii europene.