U2

U2 este o formaţie rock din Dublin, Irlanda, ai cărei membri sunt: Bono (voce şi chitară), The Edge (chitară, claviaturi şi voce), Adam Clayton (chitară bas) şi Larry Mullen Jr. (baterie şi percuţii). Înfiinţată în 1976, U2 a rămas printre cele mai apreciate prezenţe din lumea muzicală începând cu mijlocul anilor 1980. Grupul a vândut peste 140 de milioane de albume în întreaga lume,[1] având peste şase albume numărul 1 în Statele Unite ale Americii şi nouă numărul 1 în Regatul Unit, fiind una din cele mai de succes formaţii rock din toate timpurile. În 1976, tinerii U2 aveau o pricepere muzicală limitată, dar, în schimb, spre mijlocul anilor 1980 deja lansaseră mai multe albume marcate prin turnee internaţionale. Odată cu apariţia discului The Joshua Tree (1987),[2] membrii formaţiei au trecut „de la nivelul de eroi la cel de supervedete” (Rolling Stone).[3] Deşi grupul a câştigat reputaţia de deschizător de drumuri prin fiecare album lansat, în primii ani '90 a dat o replică revoluţiei muzicale dance prin recunoaşterea propriei stagnări şi criticarea imaginii proprii, marcate de albumul mult aclamat de către critică Achtung Baby (1991) şi de turneul nonconformist Zoo TV (1992–3). Practic, formaţia s-a reinventat, înregistrările şi apariţiile în concert ulterioare continuând pe această linie experimentală.[4][5] U2 a câştigat 22 de premii Grammy,[6] mai multe decât orice altă formaţie.[7] Grupul a fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame în 2005 (primul an când a fost posibil). Revista Rolling Stone a plasat U2 pe locul 22 în lista celor mai mari o sută de muzicieni din toate timpurile.[8] De-a lungul carierei, membrii U2 s-au implicat în campanii pentru drepturile omului şi dreptate socială, susţinând Amnesty International, Campania ONE, şi campania DATA (Debt, AIDS, Trade in Africa), condusă de Bono.Formaţia s-a înfiinţat la Dublin la 25 septembrie 1976.[9] Larry Mullen Jr., care atunci avea 14 ani, a dat un anunţ pe avizierul şcolii gimnaziale la care învăţa (Mount Temple Comprehensive School) în care preciza că are nevoie de cântăreţi pentru o formaţie. Şapte adolescenţi au participat la primele repetiţii din bucătăria lui Mullen. A fost, după cum a spus chiar Mullen, „«Formaţia Larry Mullen» timp de maxim zece minute, după care a venit Bono şi mi-a stricat toate şansele de a fi şeful.” Formaţia îi avea ca membri pe Mullen care cânta la baterie, Paul Hewson (Bono) care era vocalist, Dave Evans (The Edge) şi fratele său, Dik Evans, care cântau la chitară, Adam Clayton, un prieten al fraţilor Evans, la chitară bas şi Ivan McCormick şi Peter Martin, alţi doi prieteni ai lui Mullen.[10] În curând, grupul a decis să se intituleze „Feedback”, unul dintre puţinii termeni tehnici pe care îi cunoşteau.[11] Martin, însă, nu s-a mai întors după prima repetiţie, iar McCormick a părăsit formaţia după câteva săptămâni. Mare parte din materialul grupului consta la început din versiuni cover, iar puţinul material original scris în primii ani a reprezentat influenţe post-punk.[12] În martie 1977, formaţia şi-a schimbat numele în „The Hype”.[13] Dik Evans, care era mai mare, fiind student la universitate, devenise diferit de ceilalţi. Restul formaţiei înclina din ce în ce mai mult spre ideea unui ansamblu în patru, iar el a dispărut discret până în martie 1978. Într-un concert de adio la biserica presbiteriană din Howth, în care The Hype au cântat coveruri, Dik a ieşit din scenă oficial. Restul de patru membri a încheiat concertul cu materiale originale, sub numele de „U2”.[14] Steve Averill, un muzician punk rock, prieten de familie cu Clayton, sugerase şase nume potenţiale, dintre care formaţia l-a ales pe cel de „U2” din cauza ambiguităţii şi interpretabilităţii lui, şi pentru că era numele care le displăcea cel mai puţin.[15] În ziua de sfântul Patrick din 1978, U2 a câştigat un concurs din Limerick. Premiul a fost de 500 de lire şi susţinerea financiară pentru realizarea unui demo, ceea ce a reprezentat un moment important, cel al începutului afirmării pentru formaţia în devenire.[14] Ei şi-au înregistrat primul demo la Studiourile Keystone, din Harcourt Street, Dublin, în aprilie 1978.[16] În mai, Paul McGuinness, care fusese prezentat formaţiei de către ziaristul Hot Press Bill Graham, a acceptat să devină managerul formaţiei U2.[17] Primul EP al formaţiei, vândut doar în Irlanda şi intitulat Three, a apărut în septembrie 1979, fiind primul succes în clasamentele irlandeze.[18] În decembrie 1979, U2 au cântat la Londra, prima dată în străinătate, cu toate că nu s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea publicului şi a criticilor.[19] În februarie 1980, al doilea disc single, „Another Day”, a fost scos sub marca CBS, dar şi acesta doar pentru piaţa irlandeză.[20]