
07 iulie 2011
StarCraft
StarCraft este un joc de strategie în timp real (RTS) western ştiinţifico-fantastic produs de firma Blizzard Entertainment. Jocul a apărut în 1998 în versiunea pentru PC, jocul a fost portat mai apoi pentru Macintosh şi Nintendo 64. Peste 9 milioane de copii ale jocului au fost vândute de la apariţia sa. A fost cel mai vândut joc al anului 1998 şi a câştigat "Origins Award" pentru cel mai bun joc de strategie al acelui an. Este foarte popular, mai ales în Coreea de Sud, unde jucători profesionişti primesc sponsorizări şi participă la meciuri televizate. Subiectul jocului este un război între trei rase galactice: Terran (oamenii), Zerg (o rasă antropoidă condusă de un "creier" colectiv) şi Protoss (o rasă umanoidă avansată tehnologic).
Povestea se extinde pe durata a şase campanii (numite şi episoade), fiecare campanie centrându-se pe una din cele trei rase. Mare parte din acţiunea jocului se petrece în Sectorul Koprulu, o regiune a galaxiei colonizată de oameni exilaţi în secolul al XXIII-lea. Acţiunea propriu-zisă începe, însă, în 2499.
Jocul se poate juca de asemenea şi în echipă (multiplayer), fie în LAN, sau pe diferite servere dedicate din Internet, principalul provider fiind Battle.net






