Join US!

31 iulie 2011

Sinagoga Gah din Suceava

Sinagoga Gah din Suceava este un lăcaş de cult evreiesc din oraşul Suceava, aflat în centrul oraşului, pe strada Dimitrie Onciul (fostă I.C. Frimu) nr. 7. Ea a fost construită în anul 1870. În anul ocupării Bucovinei de către Imperiul Habsburgic (1774), locuiau în oraşul Suceava 50 familii de evrei, cu 203 membri (08 bărbaţi şi 95 femei). [2] Generalul Karl Freiherr von Enzenberg, guvernatorul militar al Bucovinei (1778-1786), s-a plâns că evreii din Suceava (ca şi cei din Cernăuţi şi Siret) au sub controlul lor comerţul şi industria, ei vânzând creştinilor vin, bere, spirt şi vodcă, iar în multe sate au arendat moşiile. Deşi autorităţile austriece au încercat să limiteze migrarea populaţiei evreieşti în Bucovina, în anul 1791 locuiau în Suceava 170 de familii evreieşti. În anul 1790 a fost deschisă o şcoală evreiască de limbă germană, sub conducerea profesorului Enoh Goldenthal. Principala ocupaţie a evreilor din Suceava era producţia şi comercializarea de rachiu şi bere. Compania Brauhaus din Suceava, proprietate a evreilor Avraam Sachter, Aron Barber şi Bauer, şi-a mărit cota de piaţă în dauna fabricilor de bere din Cernăuţi şi Suceava, deţinute de creştini. Ca urmare a plângerii proprietarilor creştini, în anul 1802 Brauhaus din Suceava a fost închisă de autorităţi. Începând din 1848, populaţia evreiască din Suceava a crescut. Astfel, la sfârşitul anului 1880 din 10.104 de locuitori ai Sucevei, 3.750 erau evrei (37,1%). În anul 1901 locuiau la Suceava 6.787 evrei, pentru ca în 1914 numărul lor să ajungă la 8.000. La sfârşitul secolului al XIX-lea, comunitatea evreilor din Suceava dispunea de un templu şi 8 case de rugăciune publică. Sinagoga "Beth Hamidrasch" a fost construită în 1860 de către Hersch Langer şi Jakob Beer Weidenfeld. Cei doi rabini, Hager şi Jankale Moskowitz, au avut propriile lor case de rugăciune. În afară de acestea, mai funcţionau casele de rugăciune "Chewrath Thilim" (construită de Mosche Matian), "Sinagoga Croitorilor" (Eisig Rothkopf), "Wiznitzer Klaus" (Mordche Tennenhaus), "Klaus Sadagurer" (Mordche Leib Şafran, Jonas Schwalbach şi Wolf Sigal). Comunitatea avea în grija sa o şcoală de Talmud Tora (construită prin contribuţia lui Iţic şi Regine Vogel). Mai existau organizaţia "Chowewe Zion" şi organizaţia de femei "Ruth", care se ocupau cu activităţile sociale şi culturale. Odată cu începerea primului război mondial, mulţi evrei s-au refugiat în oraşele din vestul Imperiului, în principal la Viena.