Scufundare liberă

Scufundarea liberă sau în apnee, este efectuată prin ţinerea respiraţiei fără un aparat autonom de respirat sub apă, reprezintă cea mai veche modalitate de scufundare. Cuvântul apnee provine din limba greacă - apneiu (a = fără, pneiu = a respira). În antichitate apar primele mărturii ale scufundătorilor de perle şi bureţi: în urmă cu 6000 de ani, scufundătorii babilonieni furnizau meşterilor artizani sideful pentru frizele ornamentale sec.V î.Hr.: Scyllos din Sion şi fiica sa Cyana se scufundã pentru a tãia ancorele navelor regelui Persiei, Xerxe 415 î.Hr.: scufundãtorii greci atacã sub apã şi distrug barajele submarine la Siracuza sec.IV î.Hr.: scrierile lui Aristotel Istoria animalelor, Oppian Haleuticele, Eschil Rugătoarele şi Pliniu Istoria naturală cuprind referiri la viaţa şi munca pescuitorilor de bureţi de mare. În opinia acestora,"...ei sunt cei care au pătruns pentru întâia oară în chip sistematic în elementul neprimitor al apei". secolul VI d.Hr. se fac primele referiri despre ama, pescuitoarele de perle din Japonia şi Hae-Nyo din Coreea 168 î.Hr.: Titus Livius relatează despre scufundătorii care au adus la suprafaţă comorile aruncate în mare de Perseus, ultimul rege al Macedoniei Pescuitorii de perle şi de mărgean din antichitate îşi puneau bucăţi de bureţi îmbibaţi cu ulei peste urechi, cleşti pentru strîngerea nărilor confecţionaţi din carapace de broască ţestoasă şi se scufundau legaţi cu o parâmă cu greutate. În perioadele care au urmat, scufundarea liberă a continuat să fie practicată atât pentru recoltarea de bureţi, mărgean şi perle, cât şi în scopuri militare. În anul 1913 este semnalată prima înregistrare oficială a unei scufundări libere realizată de către Georgios Statti Hagge, un pescuitor de bureţi grec. Acesta s-a scufundat la adâncimea de 76 m pentru a recupera ancora cuirasatului Regina Margherita lângă insula Karpathos, în Grecia.[1] Funcţie de capacitatea pulmonară, antrenament, vârstă, adâncimea maximă a scufundării în apnee poate fi destul de mare. Scufundarea liberă a căpătat în ultimul timp o amploare fără precedent, datorită în primul rând dezvoltării impetuoase a echipamentului de scufundare specific. Practica acestui sport se dovedeşte a fi foarte utilă, contribuind la crearea unei forme fizice deosebite, la călirea organismului, dobândirea unor calităţi speciale cum ar fi: rezistenţa la oboseală, îndemânarea, perseverenţa, voinţa fermă, curajul, prudenţa, calmul, luciditatea, promptitudinea. Scufundarea liberă se învaţă în cadrul cursurilor specializate ale diferitelor organizaţii şi asociaţii de profil şi practicată în mod raţional. În cadrul cursurilor sunt însuşite noţiuni teoretice asupra mediului acvatic, fizica şi fiziologia scufundării în apnee, echipamentul specific şi utilizarea acestuia. Scufundarea liberă se face în practică după o tehnică a cărei învăţare şi perfecţionare necesită atenţie şi perseverenţă. Cele mai cunoscute activităţi de scufundare în apnee sunt explorarea, vânătoare subacvatică, fotografia subacvatică, iar recent au fost incluse în cadrul asociaţiilor şi organizaţiilor specializate activităţi noi cum ar fi rugby subacvatic, hochei subacvatic şi tir subacvatic.