Râul Zbruci

Zbruci (în poloneză Zbrucz, în ucraineană Збруч) este un râu care străbate vestul Ucrainei, fiind afluent de stânga al fluviului Nistru. Râul Zbruci izvorăşte din apropierea satului Şasnivka (raionul Pidvolocisk, regiunea Tarnopol) aflat în provincia istorică Volînia, din centrul Podişului Podoliei, curge de la nord la sud şi formează numeroase meandre înainte de a se vărsa în Nistru într-o prăpastie adâncă din dreptul satului Isakivţi (raionul Kameneţ-Podolsk, regiunea Hmelniţki). Confluenţa celor două râuri are loc în amonte de oraşul Hotin, în apropierea punctului de întâlnire al frontierelor Ucrainei şi Republicii Moldova. El străbate teritoriile regiunilor Tarnopol şi Hmelniţki. Printre localităţile străbătute de Zbruci se află oraşele Pidvolocisk, Volocisk, Husiatîn, Skala-Podilska şi Okopî. Are o lungime de 247 km şi un bazin hidrografic de 3.330 km². Lăţimea râului este de 8–11 m, adâncime medie de 1,5–2 m, iar adâncimea maximă de 2,5–4 m. Debitul său mediu este de 7 m³/s în satul Vîtkovţi (în ucraineană Витковцы). Principalii afluenţi sunt Hnila (dreapta) şi Bovaneţ (stânga). Cursul râului este meandrat, formând mai multe ostroave. Pe cursul mijlociu, străbate o vale în formă de V (canion)cu pante abrupte, râpi şi chei, în care are o lăţime de 0,5-1,6 km. Au fost construite hidrocentrale (Bodnarivska şi Martînkivska) şi aproximativ 140 de iazuri. În antichitate, pe malul râului au existat aşezări omeneşti şi s-au desfăşurat activităţi de transport pe apă. Râul a fost navigabil în acele vremuri. Între anii 1933-1934, în perioada construcţiei hidrocentralei Satanovski s-au găsit monede bătute de împăratul roman Gordian III în Tracia. În secolul al X-lea, cneazul Vladimir al Kievului a stăpânit aceste teritorii, Galiţia intrând în stăpnirea Rusiei kievene. Râul a fost folosit în transportul de mărfuri până la Nistru. În Evul Mediu, râul Zbruci a împărţit teritoriile Poloniei şi Lituaniei (Galiţia şi Podolia). În 1434 a fost fondat Voievodatul Podoliei cu centrul la Cameniţa. De-a lungul râului Zbruci a fost construită una din liniile de apărare împotriva invaziilor turco-tătare. Au fost realizate fortificaţii. La vărsarea Zbrucilor în Nistru, regele Ioan III Sobieski (1674-1696) a construit Cetatea Sf. Treime din Okopî - cunoscută prin drama Nie-Boska komedia (Comedia Nedivină) a lui Zygmunt Krasiński (1812-1859). Între anii 1772 şi 1793 râul Zbruci a fost frontiera între Polonia şi Austria, apoi în perioadele 1793-1809 şi 1815-1918 a separat teritoriul Regatului Galiţiei din Imperiul Austro-Ungar de cel al Imperiului Rus. Între anii 1914-1917 s-au desfăşurat lupte între trupele austro-ungare şi cele ruseşti. După eşecul încercării de eliberare a Galiţiei de către ucraineni, la 16 iulie 1919 Armata Ucraineană din Galiţia s-a retras din Galiţia şi a trecut în Republica Populară Ucraineană. Ca urmare a Alianţei polono-ucrainene din 1920 s-a încercat să se stabilească râul drept graniţă între Polonia şi Ucraina. În noiembrie 1920, bolşevicii au obţinut o victorie pe malul stâng al râului. După încheierea Tratatului de la Riga (1921), frontiera polono-sovietică a fost stabilită în această zonă, de-a lungul râului Zbruci. Această situaţie a dăinuit până în septembrie 1939, când URSS a trecut râul şi a invadat Polonia. În 1941, Armata germană a ocupat linia râului şi a numit în regiune un guvernator general. În 1944, trupele sovietice au traversat râul Zbruci şi au reocupat teritoriul Galiţiei. Astăzi, râul Zbruci marchează limita administrativ-teritorială între regiunea Tarnopol şi regiunea Hmelniţki. Pe malul râului se află Castelul Kudrîneţ, Castelul Cernokozîneţ, Rezervaţia Medoborî şi Parcul Natural Naţional "Podilski Tovtrî". Idolul Zbrucilor — o sculptură a unei zeităţi slave din secolul al IX-lea, de forma unei columne cu câte un cap pe cele patru feţe şi care este una dintre rarele dovezi ale credinţei pre-creştine a slavilor — a fost descoperit în albia râului în 1848, în dreptul satului Lîcikivţi (în ucraineană Личківці, în poloneză Liczkowce) din apropiere de Husiatîn.