Join US!

29 iulie 2011

Podul medieval din Turtureşti

Podul medieval din Turtureşti este un pod din zidărie de piatră construit în secolul al XV-lea în satul Turtureşti (comuna Girov, judeţul Neamţ), care traversează râul Turtureşti. Podul este situat la circa 500 m nord de actuala şosea naţională. Podul din Turtureşti este inclus pe Lista monumentelor istorice din anul 2004 din judeţul Neamţ, la numărul 481, având codul de clasificare NT-II-m-B-10726. [1] Prima atestare documentară a satului Turtureşti are loc într-un document din 15 septembrie 1462. La acea dată, o jumătate din sat era stăpânită de Baloş de la Iucaş care l-a lăsat moştenire lui Cozma, iar cealaltă jumătate din sat aparţinea Mănăstirii Bistriţa. După Bătălia de la Podul Înalt (1475), jumătatea din sat stăpânită de Cozma Băloşescu a intrat în administraţia Curţii domneşti din Piatra Neamţ. [2] În sat există un pod de pe vremea lui Ştefan cel Mare (circa 1475), din care în prezent nu au mai rămas decât ruine.