Join US!

30 iulie 2011

Poarta Ecaterinei din Braşov

Poarta Ecaterinei (în germană Katharinentor) a fost construită, pentru a facilita accesul şcheienilor în Braşov, la mijlocul laturii dintre Bastionul Ţesătorilor şi cel al Fierarilor, pe locul unei vechi porţi din veacul al XIV-lea sau al XV-lea, distrusă de inundaţia din 24 august 1526, cât şi în urma năvălirilor turceşti. Aceasta se întindea de la actualul Corp S al Universităţii „Transilvania”, unde era moara porţii, până dincolo de actuala Poartă Şchei. Fiind situată la capătul străzii Caterinei - care la rândul ei a preluat numele de la mănăstirea de călugăriţe ce fusese acolo - poarta a primit denumirea de Ecaterina. În 1559 a fost ridicat şi turnul porţii, care se vede şi astăzi. De formă pătrată, pe trei nivele, construcţia are în partea superioară patru turnuleţe ce simbolizau „Jus Gladii”, un privilegiu medieval care dădea conducătorilor braşoveni dreptul de a aplica pedeapsa supremă. Bolta turnului e pictată în stilul Renaşterii, iar arhitectura acestuia este unică în lume, făcând din el o preţioasă bijuterie artistică. Documentele menţionează că pentru fiecare din cele opt guri de tragere ale turnului fuseseră aduse bombarde de la Praga. Turnul Porţii - astăzi mare parte în pământ - a suferit stricăciuni importante din cauza cutremurelor şi incendiilor din 1689 şi 1738. Nemairăspunzând cerinţelor negustorimii române din Şchei, poarta (cu excepţia turnului) a fost dărâmată în 1827, un an mai târziu construindu-se actuala Poartă Şchei. Astăzi, turnul porţii renovat adăposteşte expoziţii periodice de artă şi istorie.