Partidul Unităţii Naţiunii Române

Partidul Unităţii Naţiunii Române (PUNR) s-a format la data de 15 martie 1990. Denumirea iniţială, sub care a fost înscris în Registrul Partidelor Politice a fost Partidul de Uniune Naţională a Românilor din Transilvania (PUNTR), iar preşedintele fondator a fost inginerul Constantin Ivasiuc, din Braşov[1]. La primele alegeri libere, din mai 1990, PUNTR a obţinut 9 mandate de deputat (2,12% din voturile exprimate) şi 2 mandate de senator (2,15% din voturi), toate mandatele fiind din Transilvania. La Congresul Naţional din 16 iunie 1990 este desemnat ca preşedinte, profesorul universitar Alexandru Crişan din Cluj-Napoca[1]. Tot atunci a fost schimbată denumirea partidului în Partidul pentru Uniunea Naţională a Românilor - PUNR[1]. La cel de-al doilea Congres Naţional din 16 - 17 noiembrie 1990 se schimbă titulatura, în Partidul Unităţii Naţionale Române, datorită fuziunii cu partidul Frontul Popular din Moldova, înfiinţat în ianuarie 1990, la Iaşi[1]. La Consiliul Naţional din Târgu Mureş din 11 iulie 1992, este desemnat drept candidat P.U.N.R. la preşedenţia României, Gheorghe Funar, devenit primar al Clujului, în urma alegerilor locale. Procentul obţinut de P.U.N.R. la alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992 a fost de 7,7% din voturile valabil exprimate pentru Camera Deputaţilor şi 8,1% din voturile pentru Senat. Gheorghe Funar, candidatul P.U.N.R. la funcţia de preşedinte al ţării a obţinut 10,88% din voturi şi locul trei în ierarhia candidaţilor. Pe 17 octombrie 1992 este ales ca preşedinte al partidului Gheorghe Funar. Pe 18 august 1994 P.U.N.R. intră în coaliţia guvernamentală, alături de PDSR. Sunt numiţi 4 miniştri din partea PUNR: Valeriu Tabără - ministru al Agriculturii Gavril Iosif Chiuzbaian - ministrul Justiţiei Aurel Novac - ministru al Transporturilor Ioan Turicu (apoi C. Munteanu) - ministru al Telecomunicaţiilor. Pe 3 noiembrie 1996, P.U.N.R. a înregistrat un regres faţă de rezultatul precedent al alegilor, obţinând numai 4,36% din voturile pentru Camera Deputaţilor şi doar 4,22% pentru Senat (18 deputaţi şi 7 senatori). Gheorghe Funar a obţinut 3,22% din voturi pentru funcţia de preşedinte al ţării. La Convenţia Naţională din 22 martie 1997 Valeriu Tabără a fost ales preşedinte al PUNR iar Gheorghe Funar a fost numit vicepreşedinte. Ca urmare a contestării noii conduceri, Gheorghe Funar a fost exclus din partid de către Consiliul Naţional din 4 noiembrie 1997. Înainte de alegerile din noiembrie 2000, în septembrie 2000, PUNR a fuzionat cu Partidul Naţional Român (PNR), alcătuind Alianţa Naţională (PUNR+PNR), care însă a realizat un scor electoral sub orice aşteptări[2][3]. În decembrie 2001, PUNR a fost reînfiinţat ca partid, sub numele de Partidul Unităţii Naţiunii Române[2]. În ianuarie 2002, generalul Mircea Chelaru a devenit membru al PUNR, Consiliul Naţional din 15 martie confirmându-l ca preşedinte al Consiliului Naţional PUNR[4]. La Congresul PUNR din 11 mai 2002 a fost adoptat un nou Statut şi Program al partidului şi schimbarea denumirii partidului în Partidul Unităţii Naţiunii Române. În februarie 2006, PUNR a fuzionat prin absorbţie cu Partidul Conservator, dispărând de pe scena politică[5][6][3].