Join US!

18 iulie 2011

Partidul Agrar din Moldova

Partidul Agrar din Moldova este un partid politic de stînga din Republica Moldova. Între anii 1994 şi 1998 s-a aflat la guvernare, deţinînd majoritatea în Parlament (se numea atunci Partidul Democrat Agrar din Moldova - PDAM). În anul 1995 o parte din PDAM (în frunte cu Mircea Snegur) fracţionează şi constituie Partidul Renaşterii şi Concilierii din Moldova (care a constituit baza Alianţei "Moldova Noastră"). În anul 1998 un alt grup important de membri ai PDAM în frunte cu Dumitru Diacov se vor desprinde şi vor crea Mişcarea pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă (ulterior redenumită în Partidul Democrat din Moldova). La alegerile parlamentare din 1998 şi 2001 PDAM nu a trecut de pragul electoral. În anul 2005 nu a mai participat la alegeri, fiind un satelit al Partidului Comuniştilor.