Păianjen pustnic maro

Lungimea corpului este cuprinsă îîntre 6 - 20 mm, femela este mai mare decât masculul. Având în vedere că păianjenul are marcaje similare nu numai cu reprezentanţii aceluiaş gen, ci şi cu cei din alte familii Pholcidae şi Mimetidae, în scopul identificării este mult mai important să se examineze ochii. Numărul şi dispoziţia ochilor diferă foarte mult de ceilalţi păianjeni, care au 8 ochi. Păianjenul pustnic maro are 6 ochi grupaţi în trei perechi, una median şi câte două laterale. Chiar dacă şi alţii au o asemenea aranjare a ochilor (familia Scytodidae), dar se deosebeşte de aceştia prin modelul de coloraţie a corpului şi prin lipsa spinilor, opistosma este acoperită cu perişori fin şi scurţi[1]. Articulaţiile picioarelor poate avea o culoare uşor mai deschisă, decât restul corpului. Alte caracteristici de identificare este poziţia păianjenului pe o suprafaţă plană, de obicei, picioarele sunt bine extinse cu excepţia cazurilor de alarmare. Când este ameninţat, întinde picioare posterioare într-o poziţie defensivă, să retragă în spate şi ridică pedipalpii. Păianjenul se mişcă cu o viteză uniformă, oprindu-se pentru restabilirea presiunii arteriale hidraulice din picioare, apoi continuă într-un ritm constant. Păianjenul pustnic maro evită situaţile de conflict, preferând să fugă. Ziua acest păianjen se ascunde printre pietre, prin crăpături în vizuinile altor animale sau îşi ţese pânze în locuri retrase şi uscate: grajduri, dulapuri, paturi, pivniţe. Pânzele sunt neregulate. În casele oamenilor el preferă cartonul, deoarece imite culoare scoarţei copacilor pe care trăieşte. El a fost găsit şi în cutii deşarte, lenjerie, haine, încălţăminte etc. Spre deosebire de alţipăianjeni ţesători de pânze, acesta părărseşte pânza sa pe timp de noapte pentru a vâna. Masculul cea mai mare parte a timpului şi-o petrece la vânătoare pe când femela pe pânză sau în apropierea ei. Se hrănesc cu diferite insecte. Păianjenul pustnic injectează în victimă venin cu acţiune hemolitică şi necritică. Această specie este rareori agresivă. Atacurile asupra oamenilor sunt, relativ, rare. Păianjenul muşcă, de obicei, doar atunci când este ameninţat, presat pe piele când se găseşte în haine, ştergar sau lenjeria de pat. Multe victime umane au fost muşcate după îmbrăcarea unei haine sau încălţăminte[2]. Uneori, multe răni necrotice diagnosticate ca muşcăturile păianjenului pustnic maro pot fi de fapt infecţii cauzate de meticilino-rezistent Staphylococcus aureus (MRSA)[2]. În altele cazuri, poate fi cancerul cutaneu, boala Lyme, muşcături ale unor insecte veninoase sau leziuni chimice ale pielii. Muşcătura păianjenului pustnic maro produce o serie de simptome denumit ca loxoscelism. Există două tipuri de loxoscelism: cutaneu şi viscerocutaneu. Păianjenul pustnic maro se întâlneşte în Statele Unite din Midwest până la Golful Mexic[3][4]. O specie înrudită (Loxosceles rufescens), se găseşte în Hawaii[5]. Există alte specii de Loxosceles în sud-vestul Statelor Unite, inclusiv California[6], care pot semăna cu Păianjenul pustnic maro, dar aceste specii nu au fost niciodată documentate cu un efectiv important.