Napoleon I

Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica - d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I şi iniţial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic şi militar al Franţei, ale cărui acţiuni au influenţat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea. Născut în Corsica şi specializat pe profilul de ofiţer de artilerie în Franţa continentală, Bonaparte a devenit cunoscut în timpul Primei Republici Franceze şi a condus campanii reuşite împotriva Primei şi celei de-a Doua Coaliţii, care luptau împotriva Franţei. În 1799 a organizat o lovitură de stat şi s-a proclamat Prim Consul; cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor. În prima decadă a secolului al XIX-lea a opus armatele Imperiului Francez împotriva fiecări puteri majore europene şi a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare. A menţinut sfera de influenţă a Franţei prin constituirea unor alianţe extensive şi prin numirea prietenilor şi membrilor familiei în calitate de conducători ai altor ţări europene sub forma unor state clientelare franceze. Invazia franceză a Rusiei din 1812 a marcat un punct de cotitură în destinul lui Napoleon. Marea sa Armată a suferit pierderi covârşitoare în timpul campaniei şi nu s-a recuperat niciodată pe deplin. În 1813, a Şasea Coaliţie l-a înfrânt la Leipzig; în anul următor Coaliţia a invadat Franţa, l-a forţat pe Napoleon să abdice şi l-a exilat pe insula Elba. În mai puţin de un an, a scăpat de pe Elba şi s-a întors la putere, însă a fost învins în bătălia de la Waterloo din iunie 1815. Napoleon şi-a petrecut ultimii şase ani ai vieţii sub supraveghere britanică pe insula Sfânta Elena. O autopsie a concluzionat că a murit de cancer la stomac, deşi Sten Forshufvud şi alţi oameni de ştiinţă au continuat să susţină că a fost otrăvit cu arsenic. Conflictul cu restul Europei a condus la o perioadă de război total de-a lungul continentului, iar campaniile sale sunt studiate la academii miltare din întreaga lume. Deşi considerat un tiran de către oponenţii săi, el a rămas în istorie şi datorită creării codului napoleonian, care a pus fundaţiile legislaţiei administrative şi judiciare în majoritatea ţărilor Europei de Vest. apoleon Bonaparte s-a născut ca al doilea din cei şapte copii, în casa Buonaparte din oraşul Ajaccio, Corsica, pe 15 august 1769, un an mai târziu după ce insula fusese transferată Franţei de către Republica Genova. El s-a numit iniţial Napoleone di Buonaparte, prenumele provenind de la un unchi care fusese omorât în timp ce lupta împotriva francezilor, însă mai târziu a adoptat numele de Napoléon Bonaparte, cu o rezonanţă mai accentuată în limba franceză. Familia corsicană Buonaparte îşi avea originile în mica nobilime italiană care emigrase în Corsica în secolul al XVI-lea. Tatăl său, Nobile Carlo Buonaparte, un avocat, a fost numit reprezentantul Corsicii la curtea lui Ludovic al XVI-lea în 1777. Influenţa dominantă în copilăria lui Napoleon a avut-o mama sa, Maria Letizia Ramolino, a cărei disciplină fermă a temperat un copil turbulent. El avea un frate mai mare, Joseph, şi şase mai mici: Lucien, Elisa, Ludovic, Pauline, Caroline şi Jérôme. Napoleon a fost botezat catolic cu puţin timp înainte de a împlini doi ani, pe 21 iulie 1771 la Catedrala Ajaccio. Originea nobilă a lui Napoleon, veniturile şi cunoştinţele familiei i-au oferit oportunităţi mai importante de studiu decât cele disponibile unui corsican tipic din acea vreme. În ianuarie 1779, Napoleon a fost înscris la o şcoală teologică din Autun, în Franţa continentală, pentru a învăţa franceza, iar în mai a fost admis la academia militară de la Brienne-le-Château. Vorbea cu un accent corsican pronunţat şi nu a învăţat niciodată să scrie corect. Napoleon era tachinat de către ceilalţi studenţi din cauza accentului său, prin urmare s-a concentrat şi mai mult pe studiu. Un examinator a observat că Napoleon „s-a distins întotdeauna prin talentul său la matematică. Are cunoştinţe destul de bune despre istorie şi geografie... Acest băiat ar deveni un marinar excelent.” După ce şi-a terminat studiile la Brienne în 1784, Napoleon a fost admis la École Militaire, o şcoală militară de elită din Paris; acest lucru a pus capăt ambiţiei sale navale, care îl făcuse să ia în considerare înrolarea în Marina Regală britanică. În loc de aceasta s-a specializat pe profilul de ofiţer de artilerie şi a trebuit să termine cursurile de doi ani într-unul singur, deoarece moartea tatălui său îi redusese veniturile. A fost examinat de faimosul om de ştiinţă Pierre Simon Laplace, pe care mai târziu Napoleon l-a numit senator.