Mănăstirea Zografu

Mănăstirea Zografu (gr.: Ζωγράφου) este o mănăstire de pe Muntele Athos.Situată în partea de NV a Muntelui Athos, la o oră de mers pe jos de la ţărmul mării, Mănăstirea Zografu ocupă locul al nouălea între mănăstirile athonite. Potrivit tradiţiei, mănăstirea a fost înfiinţată în sec. al X-lea de fraţii Moise, Aaron şi Ioan, monahi originari din Ohrida. Faptul că mănăstirea a fost închinată Sfântului Gheorghe, se datoreşte unei minuni: după terminarea construcţiei, monahii nu se puteau hotărî ce sfânt să-şi ia ca ocrotitor. Unul dorea ca Maica Domnului să le călăuzească mănăstirea, altul îl voia pe Sfântul Nicolae, iar al treilea se gândea la Sfântul Gheorghe. Neajungând la nicio înţelegere, au decis să lase această alegere în seama lui Dumnezeu. Au pregătit un lemn după mărimea icoanei şi l-au pus în biserică, încuind-o. Apoi s-a retras fiecare la chilia lui, rugându-se lui Dumnezeu să arate cărui sfânt trebuie închinată biserica. În timpul nopţii, au văzut cu toţii o lumină puternică în biserică. Dimineaţa au avut surpriza şi bucuria să vadă pe scândura care fusese goală, chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Aşa a devenit Sf. Gheorghe patronul mănăstirii, numită Zografu, adică icoană zugrăvită prin minune.Arsă şi prădată de mai multe ori, în secolele XIII-XIV, a fost reînnoită de împăraţii bizantini Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282), Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328) şi Ioan al V-lea Paleologul (1341-1391). Ruinată din cauza condiţiilor istorice, mănăstirea a cunoscut o perioadă de înflorire în secolul al XV-lea, datorită Muşatinilor. Alexandru cel Bun dădea ajutor anual mănăstirii câte 3000 aspri de argint (1429), precum şi venitul câtorva metoace, printre care şi al Mănăstirii Căpriana. Perioada de vârf a fost atinsă, însă, în timpul lui Ştefan cel Mare. Acesta a refăcut mănăstirea aproape integral, între anii 1466-1502. Între 1466-1471 Ştefan cel Mare dă mari fonduri de bani pentru înnoirea bisericii şi a bolniţei. În anul 1475 rezideşte la malul de sud-vest al mării arsanaua (portul pentru corăbii). În anul 1495 reface din piatră corpul chiliilor, trapeza şi zidul de incintă. În anul 1502 Ştefan cel Mare zideşte din nou biserica mare şi o pictează în frescă. Pe lângă aceasta el făcea mănăstirii şi o danie anuală în bani de aur şi argint, galbeni ungureşti sau aspri de argint. În anul 1502 Ştefan cel Mare donează ctitoriei sale de la Athos o icoană cu Sfântul Gheorghe şi steagul de luptă al Moldovei, cusut cu aur şi argint, care are pe o parte icoana Sfântului Gheorghe, iar pe partea cealaltă stema ţării. În anul 1500 Radu cel Mare dădea Mănăstirii Zografu 3000 aspri ajutor anual. La fel făceau Neagoe Basarab (1515-1517), Vlad Vintilă (1534) şi alţi domni pământeni. Bogdan al III-lea repară pirgul mănăstirii; Petru Rareş face reparaţii şi înnoieşte pictura în anul 1546; fiica lui, Ruxanda, soţia lui Alexandru Lăpuşneanu, achită impozitul anual de 100 galbeni pe care mănăstirea trebuia să-l plătească turcilor, şi mai donează încă 52000 aspri de argint. Ultimele ajutoare le dau domnii fanarioţi, care fac lucrări de întreţinere în secolul al XVIII-lea.