Join US!

30 iulie 2011

Mănăstirea Snagov

Snagov Kloster.JPG
Mănăstirea Snagov este un important monument istoric şi de artă feudală din Ţara Românească, care se găseşte pe pe insula situată în partea nordică a lacului Snagov, din apropierea localităţii Snagov. Mănăstirea este probabil una din ctitoriile domniei târzii a lui Mircea cel Bătrân, fiind prima dată atestată documentar în 1408. A fost refăcută de mai multe ori de alţi domnitorii, printre care se pot menţiona Vlad Ţepeş şi Mircea Ciobanu.Se pare că mănăstirea ar fi devenit faimoasă după presupusa înmormântare a lui Vlad Ţepeş în incinta acesteia. Conform legendei, după moartea lui Vlad Ţepeş, survenită în urma bătăliei cu turcii din 1476, care îi susţinuseră pe Dăneşti în obţinerea tronului Valahiei, călugării mânăstirii i-ar fi găsit şi ascuns trupul domnitorului, respectiv l-ar fi înmormântat creştineşte după "limpezirea apelor". Înmormântarea s-ar fi petrecut pe ascuns şi fără nici un fast din cauza noului domnitor instalat de turci, care era din familia Dăneştilor. Ipoteza a fost desigur cercetată, dar adevărul nu poate fi încă stabilit cu precizie. Mormântul găsit în pranaosul uneia dintre biserici, care avea piatra funerară de acoperire îndepărtată, conţinea în sicriul său putrezit osemintele unui bărbat îmbrăcat în straie scumpe. Istoricii însă infirmă ipoteza Snagovului şi afirmă cu probe cocludente că mormântul său ar putea fi mai degrabă la ctitoria sa de la Comana. Falsa legătură dintre Ţepeş şi Snagov nu are nici un temei, în opinia reputatului medievist Constantin Rezachevici.