Mănăstirea Slătioara

Mănăstirea Slătioara este o mănăstire ortodoxă de călugări din România, situată în satul Slătioara din comuna Râşca (judeţul Suceava) şi înfiinţată în anul 1947. Aici se află sediul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. La data de 1 octombrie 1924, în urma conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă Română a introdus în uzul bisericesc calendarul gregorian, acesta fiind primit de aproape întreaga comunitate ortodoxă. În anumite locuri mai izolate din judeţul Neamţ, unii preoţi, monahi şi credincioşi au refuzat să primească schimbarea calendarului. Printre cei care au refuzat schimbarea calendarului iulian folosit până atunci în uzul bisericesc s-a numărat şi ieromonahul Glicherie Tănase, stareţul Schitului Pocrov (care aparţinea de Mănăstirea Neamţ), care, împreună cu obştea sa, a refuzat să primească noul calendar, continuând să slujească după calendarul iulian. După ce a slujit mai bine de un an după vechiul calendar, în anul 1926, odată cu adoptarea de către Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărârii de a prăznui Sfintele Paşti cu 13 zile înainte, ieromonahul Glicherie părăseşte schitul hotărât să nu slujească în nici o biserică care a adoptat schimbarea calendarului [1]. Ieromonahul Glicherie, împreună cu cei care au refuzat primirea noului calendar, au iniţiat o mişcare de rezistenţă cunoscută astăzi ca Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România. Nevoiţi să-şi părăsească mănăstirile de metanie şi bisericile unde slujeau, clericii şi monahii care doreau păstrarea stilului vechi şi-au construit chilii în locuri greu accesibile din munţi, ei fiind persecutaţi de poliţie care dorea să-i aresteze. Credincioşii şi clericii care doreau păstrarea calendarului iulian au încercat să se organizeze şi să-şi construiască lăcaşuri de cult unde să poată săvârşi slujbele bisericeşti, iar astfel până în anul 1936 se construiseră deja aproximativ 40 de biserici. În anul 1936, acţiunea forţelor de poliţie a dus la demolarea tuturor lăcaşurilor de cult pe stil vechi, iar ieromonahul Glicherie a fost arestat. Eliberat în anul 1939, ieromonahul Glicherie s-a refugiat împreună cu ierodiaconul David Bidaşcu în pădurile din munţii Moldovei. Cei doi au ajuns în preajma localităţii Slătioara, cu drumuri greu accesibile. După al doilea război mondial, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România a fost recunoscută prin actul Ministerului Cultelor nr. 38955 din 3 august 1945 drept cult religios sub denumirea de Cultul Creştin Tradiţionalist. Sub conducerea ieromonahului Glicherie s-a început reconstruirea bisericilor demolate înainte de război. În Legea cultelor din anul 1948 Biserica Ortodoxă Română de stil vechi n-a mai figurat printre cultele legal recunoscute din România.