Mănăstirea de la Brebu

Mănăstirea de la Brebu este una dintre cele mai importante realizări arhitectonice ale domniei lui Matei Basarab şi a artei româneşti a secolului al XVII-lea. Complexul arhitectural de la Brebu, conceput ca mănăstire şi curte domnească, este păstrat în forma iniţială, fiind unul dintre puţinele monumente medievale româneşti atât de bine conservate. Acesta este compus din: Biserica mănăstirii ca arhitectură este asemănătoare cu cea de la Mănăstirea Dealu, de dimensiuni mari (30X10m), construită pe un plan triconic cu o turlă pe naos şi alte două mai mici pe pronaos, zidurile având grosimea de 2m şi sunt din cărămidă arsă şi piatră. Decoraţiunea exterioară este specifică bisericilor din Ţara Românească, săracă, singurele elemente decorative sunt două registre de firide şi un brâu de piatră în partea superioară, şi ancadramentele uşilor şi ferestrelor, acestea fiind realizate de meşterul Lupu (probabil un meşter adus din Moldova) şi reproduc modele ale goticului târziu moldovenesc. Decoraţiunea înterioară este de secol XIX (1843), cu refacerea picturii tâmplei şi altarului, operă a lui Sava Henţia între anii 1901-1902. Casele domneşti sunt, ca arhitectură, specifice epocii. Construcţia este asemănătoare cu cea păstrată la Plumbuita, de dimensiuni relativ mari (11,80X30,20), formată din 9 camere şi o sufragerie, toate comunicând între ele. Subsolul este format din două pivniţe boltite, acesul în ele făcându-se printr-un gârlici peste care a fost aşezat un foişor. Turnul de acces în incinta complexului este de dimensiuni mari, una dintre cele mai frumoase şi mai bine păstrate construcţii de acest tip din ţara noastră. Este aşezat pe latura sudică a incintei, având un parter şi trei etaje dominând prin înălţimea (aproximativ 20m) sa înprejurimile, de altfel unul din scopurile construcţiei fiind şi acela de foişor de observaţie. Primele două etaje sunt prevăzute cu metereze pentru arme de foc iar al treilea, folosit drept clopotniţă, are spaţiu deschis în toate părţile. Parte din pereţii interiori ai turnului au fost repictaţi de Sava Henţia. Zidul de incintă, cu o înălţime de 6m, are formă octogonală neregulată. Este făcut din piatră şi cărămidă arsă, fiind prevăzut cu metereze pentru tragere. Sub aceste metereze încă se mai pot observa urmele unui drum de strajă de lemn, astăzi dispărut. Chiliile şi clădirile anexe erau situat pe latura de vest a incintei, astăzi fiind dispărute în întregime, locul existenţei lor fiind marcat cu ocazia lucrărilor de restaurare terminate în 1963.