Mănăstirea Căpriana

Mănăstirea Căpriana este una dintre cele mai vechi mănăstiri fondate în Basarabia. Este situată în zona centrală a Republicii Moldova, la aproximativ 40 km nord-vest de Chişinău, în ţinutul deluros împădurit care purta odată numele de Codrii Lăpuşnei. Prima mentiune documentară a Caprianei este cea din 1420, când într-un hrisov al vremii mănăstirea este menţionată într-un act de stabilire a hotarelor unui boier. Biserica voievodală (din piatră) „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Căpriana. Turlele neoclasice ruseşti au înlocuit turla veche de pe naos a bisericii, realizată în stil moldovenesc O a doua şi mult mai importantă menţiune documentară datează din 1429 - un uric prin care Căpriana primeşte statutul de mănăstire domnească din partea domnului Alexandru cel Bun. În acest act lăcaşul sfânt este numit „mănăstirea de la Vâşnovăţ unde este egumen Chiprian”. Aici se aminteşte că mănăstirea este ctitoria răzeşilor din satul Mereni. Fiica unui dintre cei mai de vază oameni ai locului şi nepoată a egumenului mănăstirii, Marena, avea să devină soţia domnului. Doamna Marena a dăruit mănăstirii un pretios epitrahil brodat între anii 1427 si 1431. Este cea mai veche broderie de acest fel cunoscuta pâna astazi. Pe ea erau reprezentate, pe lânga chipurile sfânte, şi portretele lui Alexandru cel Bun şi al sotiei sale. Căpriana avea în acele vremuri în stăpânire o prisacă, (stupăritul fiind pe atunci o îndeletnicire predilectă a monahilor), o moară (sau chiar mai multe) şi o moşie formată din satele Târnauca, Cârlani, Călinăuţi, Cunila, Săndreşti şi Pârjolteni. Având statutul mănăstire domnească, aşezământul monastic s-a bucurat de grija mai multor domnitori ai Moldovei. Mănăstirea, care a fost construită la început din lemn şi a suferit de pe urma năvălirii repetate ale tătarilor sau turcilor. Ştefan cel Mare este ctitorul bisericii din piatră cu hramul Adormirea Maicii Domnului (1491 – 1496). În 1542 – 1545, domnitorul Petru Rareş a hotărât efectuarea unor ample lucrări de restaurare, după cum se consemnează în cronica lui Grigore Ureche. Alexandru Lăpuşneanu, născut în zona Lăpuşnei, a efectuat noi lucrări de întărire şi dezvoltare şi a făcut importante donaţii mănăstirii. La sfârşitul secolului al XVII-lea, mănăstirea Căpriana cunoaşte o perioadă de declin. În 1698, mănăstirea a fost închinată mănăstirii Zografu de pe Muntele Atos.