Iran

Iran (persană: ايران), oficial Republica Islamică Iran, şi până la 1935 cunoscută internaţional ca Persia, este o ţară în Asia de sud-vest, situată între coasta de nord-est al Golfului Persic şi coasta sudică a Mării Caspice. Din anul 1949 sunt folosite atât numele "Persia" cât şi "Iran". "Iran" este utilizat între funcţionari şi în contextul politic-statal. Numele "Iran" este un înrudit cu cuvântul "arian", şi înseamnă "teren de aur". În sud-vest se dezvoltă între mileniile III î.Hr.-I î.Hr. regatul Elam, puternic influenţat de civilizaţiile mesopotamiene. La sfârşitul mileniului II î.Hr. pe teritoriul Iranului se stabilesc triburile indo-europene ale mezilor şi perşilor venite din nord (Iran="Ţara arienilor"). Regatul mezilor, constituit în secolul VII î.Hr, atinge apogeul în vremea lui Ciaxare (630 î.Hr.-584 î.Hr.). Triburile perşilor, stabilite în sud-vestul Iranului (Persia), sunt unificate, potrivit tradiţiei, către anul 700 î.Hr., de Ahaimene, întemeietorul dinastiei Ahemenizilor. Succesorul său, Teispe extinde posesiunile Persiei spre apus. Cyrus I recunoaşte suzeranitatea Asiriei, iar Cambyses I (600 î.Hr.-559 î.Hr.) pe al Mediei. Cyrus II cel Mare (559 î.Hr.-529 î.Hr.), una din cele mai strălucite personalităţi ale antichităţii, transformă în numai 3 decenii Persia, dintr-o putere locală în cel mai vast şi puternic imperiu al Orientului. Prin înfrângerea lui Astiage (cca. 550 î.Hr.), Media devine provincie a statului persan. Cucerind apoi Lidia lui Cresus (546 î.Hr.), Persia include în hotarele sale Asia Mică până la Marea Egee, cu toate coloniile greceşti ale Ioniei. În anii 545 î.Hr.-539 î.Hr. sunt ocupate vaste regiuni din Asia Centrală (Dragniana, Arachosia, Gedrosia, Bactriana, Sogdiana, etc.) Profitând de slăbirea Regatului Noului Babilon în urma unor conflicte interne, Cyrus ocupă în 539 î.Hr. Babilonul, anexând apoi toate posesiunile Regatului Caldeu din Siria, Fenicia, Ţara Israel, până la graniţele Egiptului Faraonic. Imperiul Persan (condus de dinastia Ahemenizilor) se întinde de la Indus până în Egipt, Asia Mică şi Tracia, eşuând însă în tentativa de îngenunchere a Greciei. Cucerit de Alexandru cel Mare (Alexandru Macedon) (334 î.Hr.-330 î.Hr.), Imperiul Persan dă naştere lumii elenistice, apoi devine nucleul regatelor Part (250 î.Hr.-226) şi Sasanid (226-651), 2 puternice state în permanentă rivalitate cu Imperiul Roman. Cucerit de arabi (635-651), Iranul adoptă islamismul, dar se desprinde treptat în secolele IX-X din Califatul Arab. Ismail I (1499-1524), întemeitorul dinastiei Sefavizilor, pune bazele unui nou stat iranian centralizat, care ajunge la o remarcabilă strălucire sub Abbas I cel Mare (1588-1629). În timpul dinastiei Kajarilor (1779-1925) Persia cunoaşte o perioadă de declin, pierzând, în războaiele cu Rusia (1804-1813 şi 1826-1828), Gruzia, Daghestanul, Azerbaidjanul de Nord şi Armenia de Nord cu Erevanul. În a II-a jumătate a secolului XIX, influenţa britanică şi rusă, devin predominante, cele 2 state împărţind Persia, prin tratatul din 1907, în 2 zone de influenţă. Sub dinastia Pahlavi (1925-1979), îndeosebi după al II-lea razboi mondial, este urmărită modernizarea structurilor economice, sociale şi politice, precum şi europenizarea instituţiilor, apelându-se la resursele oferite de exploatarea zăcămintelor de ţiţei care transformaseră Iranul într-unul din marii producători mondiali. Mişcările antiguvernamentale laice, dar îndeosebi religioase, generalizate în 1978 în majoritatea provinciilor, au ca urmare părăsirea la 16 ianuarie 1979 a ţării de către şahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr (1941-1971), aliat fidel al S.U.A. şi preluarea puterii de către Consiliul Revoluţionar Islamic, în frunte cu ayatollahul Ruhollah Khomeiny, care proclama la 1 aprilie 1979 Iranul republică islamică. Noua Constituţie aprobată de un referendum la 2-3 decembrie 1979, transformă Iranul într-un stat confesional Islamic. Vechea dispută de frontieră în zona râului Şatt-el Arab serveşte în septembrie 1980 Irakului ca pretext pentru a ataca Iranul (Saddam Husein, conducătorul Irak-ului, dorind să anexeze regiunea iraniană, Kuzestan), îndelungatul conflict dintre cele 2 state (1980-1988) soldându-se cu grele pierderi în oameni (peste 1.000.000 de morţi iranieni) şi impresionante distrugeri materiale. Epuizanta confruntare se încheie în august 1988, prin acceptarea de către Iran a Rezoluţiei nr. 598 a Consiliului de Securitate al O.N.U., care prevede încetarea imediată a tuturor ostilităţilor. Criza ostaticilor ambasadei S.U.A din Teheran (1979-1981), duce la ruperea relaţiilor diplomatice americano-iraniene (7 aprilie 1980). După moartea imamului Khomeiny (3 iunie 1989), persoanele care s-au succedat la conducere Iranului au continuat şi continuă politica de distanţare faţă de statele occidentale şi de sprijinire a mişcărilor islamice militante din lume.