Ion Antonescu

Ion Victor Antonescu (n. 2 iunie 1882, Piteşti, d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un om politic român, ofiţer de carieră, general, şeful secţiei de operaţii a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major şi Ministru de Război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României şi „Conducător al Statului”. Antonescu a decis intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial („Sfântul război pentru reîntregirea teritorială”[necesită citare]), de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Hitler că teritoriile româneşti cedate în 1940, sub presiunile Germaniei (corelat cu pactul Ribbentrop-Molotov), vor fi retrocedate României.[1][2] După război a fost judecat de Tribunalul Poporului de la Bucureşti. La data de 17 mai 1946 Ion Antonescu a fost găsit vinovat de crime de război şi condamnat la moarte. A fost executat la închisoarea Jilava la 1 iunie 1946.Născut într-o familie de militari, Ion Antonescu a absolvit şcolile militare de la Craiova şi Iaşi, apoi a urmat şi absolvit Şcoala de cavalerie în 1904. Din 1911 până în 1913 a urmat cursurile Şcolii Superioare de Război din Franţa. Tatăl său, ofiţer de carieră, a divorţat de mama sa, Liţa Baranga şi s-a recăsătorit cu Frieda (născută Cuperman sau Frieda Kuppermann), evreică (după moartea tatălui generalului Antonescu, care devenise „Şeful Statului", ea şi-a reluat, demonstrativ şi ca frondă, numele de Cuperman, rezistând protestelor şi insistenţelor sus-pusului fiu).[3] La 29 august 1927 (sau cândva în cursul anului 1928[4]), la vârsta de 45 de ani Antonescu s-a însurat cu Maria („Rica”)A , fiica Anghelinei şi a căpitanului Teodor Niculescu din Calafat, văduva (din 1919) lui Gheorghe Cimbru, ofiţer de poliţie, cu care avusese un fiu, Gheorghe, handicapat post poliomielită (care s-a sinucis în 1946, când a aflat că tatăl său vitreg a fost executat).[5][6] După moartea lui Cimbru, Maria a plecat la Paris unde s-a remăritat în iulie 1919 cu bijutierul francez- evreu Guillaume Auguste Joseph Pierre Fueller[7]. Când se întâlnise cu Antonescu, ea era încă nedivorţată legal de cel de-al doilea soţ. După şapte ani de căsătorie a divorţat de Fueller dar, datorită unor vicii de formă, divorţul acesta a fost contestat în cadrul unui îndelungat şi jenant proces de bigamie inspirat, probabil, de persoane din anturajul regal (Moruzov?).[necesită citare] Prima sa soţie (1924-1926), Rachel Mendel, a fost şi ea, o evreică originară din Franţa, cu care s-a căsătorit când era ataşat militar la Londra şi cu care a avut un copil.