30 iulie 2011
Gwen Stefani
Gwen Renée Stefani (n. 3 octombrie 1969) (Alfabetul Fonetic Internaţional: [gwɛn stɛ'fɑn.ni][1]) este o cântăreaţă americană, compozitoare, designer de modă şi ocazional actriţă. Stefani a debutat în anul 1992 ca şi solistă a formaţiei ska No Doubt. Cel de-al treilea album al grupului, intitulat Tragic Kingdom i-a propulsat la statutul de staruri, vânzând şaisprezece milioane de exemplare pe plan mondial. Cântecele extrase pe single de pe acest album au avut un mare succes în lumea anglofonă, în special „Just a Girl” şi „Don't Speak”. Popularitatea grupului a intrat în declin odată cu lansarea celui de-al patrulea album, Return of Saturn, în anul 2000. Cel de-al cincilea album Rock Steady a primit laude din partea criticilor şi a readus No Doubt în atenţia publicului.
Stefani a înregistrat primul său album solo în anul 2004. Intitulat Love. Angel. Music. Baby., acesta a fost influenţat de muzica anilor 1980.[2] Albumul a condus-o pe Stefani spre succesul internaţional, cu vânzări de peste şapte milioane de exemplare.[3][4] Albumul a produs trei cântece de top 10 în Italia, România şi Marea Britanie. Al treilea single, „Hollaback Girl” a devenit primul download digital care s-a vândut în peste 1 milion de copii, atingând locul 1 în Statele Unite.[4] Cel de-al doilea album solo al artistei, The Sweet Escape a fost lansat în luna decembrie a anului 2006. Acesta a beneficiat de un succes moderat pe plan internaţional, cu aproape 2 milioane de exemplare vândute în primul an.[5] În urma succesului internaţional, single-ul care dă numele albumului a ajuns pe prima poziţie în United World Chart[6]
În anul 2003, Stefani şi-a lansat prima linie vestimentară : L.A.M.B., pe care a dezvoltat-o în anul 2007, odată cu lansarea liniei Harajuku Lovers. Câştigând inspiraţie din cultura japoneză şi modă, Stefani işi face apariţia în concerte alături de patru dansatoare, conoscute sub pseudonimul de Harajuku Girls. Cântăreaţa s-a căsătorit cu muzicianul Gavin Rossdale în anul 2002, iar în 2006 a dat naştere primului copil al cuplului, un băieţel, pe care l-au numit Kingston James McGregor Rossdale, fiind urmat de Zuma Nesta Rock Rossdale, născut în 2008.