Join US!

05 iulie 2011

Cipru

Cipru (greacă Κύπρος / Kípros, turcă Kıbrıs) sau Republica Ciprului (greacă Κυπριακή Δημοκρατία, Kipriakí Dhimokratía, turcă Kıbrıs Cumhuriyeti) este un stat insular în Marea Mediterană, membru al Uniunii Europene. Cipru este în prezent împărţită în două state de facto. [4] Insula Cipru a cunoscut numeroase stăpâniri în decursul istoriei: asiriană, egipteană, persană, romană, bizantină. În secolul al XII-lea a fost ocupată de cruciaţi până în 1489, când a trecut sub stăpânirea Veneţiei. În 1571 a fost ocupată de Imperiul Otoman, iar în 1878 de Imperiul Britanic. La 16 august 1960 Ciprul a obţinut independenţa de stat, constituindu-se ca republică federală binaţională (greacă şi turcă), în cadrul Commonwealth-ului Britanic. În 1974 episcopul Makarios, pe atunci preşedinte al Ciprului, a avut intenţia să unească Ciprul cu Grecia. Serviciile secrete turceşti au aflat de intenţia lui Makarios şi, în noaptea dinaintea declarării anexării Ciprului la Grecia, trupele turceşti au invadat partea de nord a Ciprului, locuită predominant de turci, instaurând Republica Turcă a Ciprului de Nord şi alungând pe toţi grecii. Cei din sud au reacţionat în acelaşi fel şi i-au alungat în nord pe toţi turcii. Situaţia s-a perpetuat până în zilele noastre. Actul nechibzuit al lui Makarios a declanşat aşa-numita "criză cipriotă". Republica Turcă a Ciprului de Nord e recunoscută de Turcia în prima săptamană de la înfiinţare. La 1 ianuarie 2008, adoptă moneda euro. Pe 17 februarie 2008 au avut loc primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar Dimitris Christofias a fost ales preşedinte din al doilea tur (24 februarie).