Ciobănescul Caucazian

Ciobănescul Caucazian (Kavkazskaya Ovcharka,-KO) este o rasă de câine de talie medie spre mare, cu constituţie robustă, aproape masivă; se adaptează uşor la condiţii climaterice variate, este rezistent şi nepretenţios, astfel încât este utilizat în aproape toate regiunile fostei Uniuni Sovietice. Câine activ, cu psihic puternic, are un instinct de apărare puternic dezvoltat, ferocitatea şi neîncrederea faţă de străini fiind o caracteristică recunoscută. *Nu este indicat persoanelor fără experienţă! Ciobănescul Caucazian este una dintre primele rase de câini a cărui origine se pierde în trecutul nebulos. Dacă acceptăm teoria marelui Konrad Lorenz despre descendenţa câinelui din şacal şi lup, atunci Ciobănescul Caucazian este cel mai strălucit reprezentant al celui din urmă, moştenind de la acesta independenţă, iubire faţă de libertate, curaj şi agresivitate. Fără îndoială, strămoşul direct a Ciobănescului Caucazian este Mastifful de Tibet, descris in 1845 de Youatt William. După ce au emigrat din est, câinii străbuni s-au extins pe teritorii mari fiind utilizaţi pentru luptă şi pază la oi. Până la începutul secolului XX,odată ce umanitatea a început să dezvolte transportul, comunicaţiile şi noile echipamente tehnologice, caucazienii trăiau relativ izolaţi astfel câinii lor şi-au păstrat aceleaşi caracteristici prezente şi în ziua de azi. Acum 150 de ani însă începea cucerirea Caucazului de către Rusia. La această dată Ciobăneştii Caucazieni au început să fie folosiţi la paza unităţiilor militare, atât celor ruseşti cât şi celor turceşti dar şi în luptă, în timpul războiului ruso-turc. În armata rusă aceşti câini au fost introduşi, printr-un ordin special, pentru protecţia tuturor fortăreţelor implicate în operaţii militare (campania 1765-1774). În 1930 la Nuremberg sunt prezentaţi pentru prima dată într-o expoziţie trei Ciobăneşti Caucazieni, câştigând un renume mondial fiind numiţi de către presă “Giganţii Roşii”. Însă în anii următori a început o deteriorare a rasei din cauza deportărilor violente care au avut loc în Caucaz, rezultând încrucişări nesupravegheate, şi scăderea numărului de exemplare cauzate de Al Doilea Război Mondial. Din fericire Ciobănescul Caucazian nu a avut soarta ciobăneştilor mongolezi sau kirghiztane iar cu ajutorul chinologilor ruşi (Ilina, Bogolyubsky, Vaysman, Mazover) s-a reuşit prezervarea rasei. În 1954, tatăl chinologiei sovietice, A.P. Mazover,a împărţit rasa în trei tipuri: -tipul georgian (puternic, spectaculos, înalt, păr lung formând coamă şi franjuri bogate pe membre şi pe coadă) -tipul armean (mai scund decât cel georgian, păr lung formând coamă şi franjuri, colorit gri cu sau fără pete, chiar tigrat) - tipul azer (de stepă-înalt, corp plin, musculatură plată, păr scurt, colorit variat; şi montan-asemănător cu cel georgian, mască neagră şi colorit roşcat sau arămiu). Mari centre pentru creşterea Ciobănescului Caucazian sunt în: Sankt Petersburg (Leningrad), Dnepropetrovsk, Kiev, Moscova, Donetsk, Perm,Ivanovo, etc.Cea mai cunoscută canisă era "Red Star". Între anii 1993-1995 rasa a devenit foarte populară lucru ce a dus la multiplicări necontrolate dar şi de această dată rasa a supravieţuit datorită proprietăţiilor ei unice: viabilitate şi vitalitate ereditară. Ceea ce trebuie clarificat este faptul că aceşti câini nu sunt ciobăneşti (Schaferhunde,-germ.) precum Ciobănescul German, Scottish, Shelti, etc - câini de origine europeană, care nu au un astfel de istoric, fiind produşi prin intervenţia omului cu scopul de a controla turma (acest tip de activitate necesitând un câine obedient cu o statură medie şi corp mobil)-, ci câini de ciobani (Hirtenhunde-germ., Shepherd dogs-engl.) care au o origine mult mai veche, având menirea de a apăra turma de predatori (inclusiv oameni),-selecţia făcându-se natural şi fiind caracterizaţi printr-o statură impozantă, agresivitate şi independenţă. Numele băştinaş este Volkodav (câinele lup), dar în Rusia este cunoscut sub diminutivul ovcharka(овчарка,-rus) care înseamna pe undeva câinele ciobanului. Hrănirea Ciobănescului Caucazian reprezintă un eveniment zilnic (pe lânga atenţie,tandreţe si implicarea în diverse activităţi fizice) prin care stăpânul îşi ia angajamentul de lider alfa şi asigură cu responsabilitate o alimentaţie adecvată câinelui. Deoarece câinele este o specie înrudită cu lupul(Canis lupus) el este preponderent carnivor. Pe lângă alimentele de origine animală: carne de vită, porc, pui, cal, gâscă, curcan, oaie, miel şi peşte dezosat (în cantităţi nu foarte mari) se recomandă şi o serie de legume (atenţie la cele toxice-ex.ceapa) cum ar fi roşii, salată, spanac, cartofi(fierţi in coajă şi pisaţi), morcovi (raşi), ţelină, pătrunjel, fasole verde şi varză (nu foarte des). Pentru a completa sursa de proteine, aminoacizi şi carbohidraţi sunt foarte recomandabile organele de porc şi vită (ficat, rinichi, plămâni), pastele făinoase, ouă (de preferat fierte), cereale, lapte, brânza şi fructe(ocazional). Oasele reprezintă şi ele o sursă favorabilă de calciu însa ele trebuie să fie de provenienţă cabalină sau de vită, fără aşchii şi cu măduvă destulă. Hrana administrată trebuie sa fie bine fiartă, pentru omogenizare, iar raţia trebuie suplimentată în funcţie de nivelul de activitate a câinelui.La puii de Ciobănesc Caucazian tainurile vor fi 7 la număr (la 4 luni) scăzând treptat la 3 până la vârsta de 2 ani (stadiul de maturitate). Pentru a păstra pofta de mâncare şi sănătatea câinelui este necesar zilnic min. 30 minute de plimbare în zone cu aer curat (pădure, pajişte, munte, parc). Apa trebuie să fie la discreţie. Suplimentele nutritive (calciu, magneziu, fosfor, fier,etc.) se pot administra în perioada de creştere a câinelui la recomandarea medicului veterinar.O alimentaţie bazată pe produse comerciale(majoritatea tratate cu chimicale) este de evitat (duc la diverse boli de piele, alergii, constipaţie) acestea fiind în discordanţă cu dieta unui adevărat câine de munte.