Cetatea Şoimoş

Cetatea Şoimoş se află pe malul drept al Mureşului, vizavi de Lipova şi deasupra satului cu acelaşi nume, pe dealul Cioaca Tăutului. A fost construită după primele invazii ale tătarilor în zonă şi este atestată documentar din anul 1278. Cetatea a fost construită către sfârşitul secolului al XIII-lea de către o familie nobiliară. Prima atestare documentară datează din anul 1278, când banul Pál donează „Castrum Somos” fiilor fratelui său. Rolul ei a crescut constant începând cu voievodul Ladislau Kán al II-lea care a stăpânit cetatea prin doi interpuşi care erau şi comiţi de Arad: Alexandru (1310) şi Dominic (1311). După 1315 ajunge domeniu regal, fiind reşedinţa comiţilor şi vicecomiţilor de Arad. Către mijlocul secolului al XV-lea este donată succesiv, trecând prin mâinile mai multor stăpâni, în final regele Vladislav I donând-o familiei Ország (1440-1444). În anul 1456 a intrat în posesia lui Iancu de Hunedoara, care apoi a dăruit-o căpitanului husit ceh Jan Giskra în 1471. În 1509 cetatea şi domeniul revin lui Gheorghe Hohenzollern de Brandenburg, care a practicat o crâncenă exploatare. Ea este asediată în 1514 de răsculaţii români şi maghiari, conduşi de Gheorghe Doja. După o scurtă rezistenţă, garnizoana cetăţii condusă de voievodul de Ciuci se răscoală împotriva oamenilor lui Gheorghe Hohenzollern şi se alătură răsculaţilor. Potrivit tradiţiei, tabăra răsculaţilor a fost aşezată pe Dealul Cioilor, în apropiere. In 1541, când Transilvania a devenit principat autonom, Şoimoşul a fost reşedinţa principelui minor, Ioan Sigismund şi a mamei sale, regina Isabela. În aceasta perioadă ea este întărită şi înfrumuseţată în stilul Renaşterii, totodată adăugându-i-se bastioanele externe. În curtea interioară se văd până azi unele profile de piatră artistic sculptate, de la apartamentele princiare situate la etaj. Turcii au ocupat cetatea în anul 1552, după asedii repetate, iar în 1595 a fost recucerită de către Borbély György - căpitanul lui Ştefan Bathori - ajungând în custodia domnitorilor din Ardeal. Moise Secuiul - conducătorul luptei de rezistenţă împotriva ocupaţiei austriece, întruchipat de către generalul Gheorghe Basta - după ce a fost înfrânt lângă Teiuş în anul 1602, s-a refugiat în cetatea Şoimoşului. Considerând însă mult prea nesigură această aşezare, a încheiat un pact de schimb cu paşa Bektaş din Timişoara, cedând castrul pentru cetatea din Kladovo. În 1599-1600 trece sub stăpânirea lui Mihai Viteazul. Castrul a fost eliberat definitiv de sub dominaţia turcească abia în anul 1688. Stricăciunile din timpul şi după asediu nu au mai fost remediate niciodată, fortificaţiile intrând în paragină. Nici pentru conservare nu s-au mai luat măsuri. În secolul al XVIII-lea pierde treptat importanţa militară, ca urmare a perfecţionării altileriei. În 1784, în apropierea ei s-au ciocnit răsculaţii lui Horia cu forţele imperiale şi nobiliare. Părăsită în 1788, zidurile ei s-au transformat treptat in ruine. În ultimii ani s-au efectuat unele lucrări de consolidare a zidurilor.