Cetatea Neamţ

Cetatea Neamţ (cunoscută impropriu sub titulatura Cetatea Neamţului) este o cetate medievală din Moldova, aflată la marginea de nord-vest a oraşului Târgu Neamţ (în nord-estul României). Ea se află localizată pe stânca Timuş de pe Culmii Pleşului (numită şi Dealul Cetăţii), la o altitudine de 480 m şi la o înălţime de 80 m faţă de nivelul apei Neamţului. De aici, străjuia valea Moldovei şi a Siretului, ca şi drumul care trecea peste munte în Transilvania. Cetatea Neamţ făcea parte din sistemul de fortificaţii construit în Moldova la sfârşitul secolului al XIV-lea, în momentul apariţiei pericolului otoman. Sistemul de fortificaţii medievale cuprindea aşezări fortificate (curţi domneşti, mănăstiri cu ziduri înalte, precum şi cetăţi de importanţă strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având şanţuri adânci. Cetatea a fost construită la sfârşitul secolului al XIV-lea de Petru I Muşat, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ştefan cel Mare şi distrusă în secolul al XVIII-lea (1718) din ordinul domnitorului Mihai Racoviţă. Cetatea Neamţului a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Neamţ din anul 2004, având codul de clasificare NT-II-m-A-10707. [1] Cetatea Neamţ a fost construită în timpul domniei lui Petru I Muşat (1375-1391), ea fiind menţionată pentru prima dată la 2 februarie 1395, în timpul expediţiei regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei, asupra Moldovei. [2] Ca urmare a cercetărilor arheologice efectuate aici în a doua jumătate a secolului al XX-lea, au fost identificate mai multe etape de construcţie a cetăţii. Nu au fost identificate aici fortificaţii anterioare, rezultând că prima construcţie fortificată datează din epoca domniei lui Petru Muşat. Aici au fost descoperite monede din timpul domniei lui Petru I Muşat, acestea constituind o dovadă certă că Cetatea Neamţ a fost construită în a doua parte a domniei lui Petru I, perioadă în care Moldova a cunoscut o dezvoltare economică şi politică continuă. [3] Până la efectuarea acestor cercetări arheologice, istoricii au vehiculat mai multe ipoteze cu privire la perioada când a fost construită fortificaţia. Pornind de la informaţia din Bula papală din 1232 că în timpul şederii cavalerilor teutoni în Ţara Bârsei, între anii 1211-1225, aceştia ar fi construit pe versantul estic al Carpaţilor un castrum muntissimum, unii istorici de seamă ca A.D. Xenopol, B.P. Haşdeu sau Dimitrie Onciul au acreditat ipoteza că Cetatea Neamţului a fost construiă de teutonici, un argument în plus constituindu-l însăşi denumirea cetăţii. Cu toate acestea, nu s-a descoperit nicio mărturie arheologică sau documentară care să susţină această ipoteză. [3] Cetatea Neamţ a reprezentat un avanpost fortificat important pentru apărarea graniţei de vest a Moldovei şi a trecătorilor Carpaţilor Orientali în faţa politicii de continuă expansiune teritorială spre est a Regatului Ungar. Ea era una din cele mai bine întărite cetăţi de care a dispus statul medieval moldovenesc şi avea un rol important în sistemul general de apărare a ţării. În anul 1395, regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei a întreprins o expediţie militară asupra Moldovei, în scop de expansiune teritorială. După cum atestă Cronica veche moldovenească, domnitorul Ştefan I al Moldovei (1394-1399) i-a învins pe unguri la Hindău (azi satul Ghindăoani, aflat la circa 12 km sud de Târgu Neamţ), fapt confirmat şi de inscripţia de pe piatra de mormânt a lui Ştefan I aflată în Mănăstirea Bogdana. Cronica oficială maghiară şi documentele emise de Sigismund consemnează că armatele regale au înaintat până la reşedinţa domnească, asediind probabil şi Cetatea Neamţ. La 2 februarie 1395, s-a emis un act de cancelarie, "ante castrum Nempch", care constituie prima atestare documentară a cetăţii. [4] Primul document care menţionează numele unui pârcălab (comandant de cetate) datează din anul 1407. [2] Pârcălabii cetăţii făceau parte din sfatul domnesc, atât în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), cât mai ales în timpul lungii domnii a lui Ştefan cel Mare (1457-1504). Dintre aceştia sunt de menţionat Şandru, Stanislav Rotompan şi Arbore cel bătrân.