Join US!

30 iulie 2011

Cetatea Albă

Cetatea Albă (în ucraineană Білгород-Дністровський / Bilhorod-Dnistrovschi) este un oraş în raionul omonim din regiunea istorică Bugeac, în Ucraina de astăzi (regiunea Odesa). În timpul lui Burebista, cetatea se numea "Tyras" şi ţinea de regatul dacic al lui Burebista. Cetatea s-a aflat sub suveranitatea moldovenilor între 1359 şi 1484, când Ştefan cel Mare a pierdut cetatea, aceasta fiind cucerită de turci. Oraşul devine parte a Regatului României între 1918 şi 1940. Populaţia românească în oraş este de 2% (2001). Istoria oraşului începe în secolul al V-lea î.Hr. când marinarii greci din Milet (Marea Egee) au întmeiat aici colonia numită Tyras, zisă şi Ofiussa ("Cetatea Şerpilor", astfel numită, după Herodot, din cauza numeroaselor napârci din imprejurimi). În jurul cetăţii trăiau Nevrii şi Thiriţii, popoare scitice, precum şi Bastarnii, popor celto-germanic, care au fost înfrânti de daci în jurul anului 300 î.Hr. În secolul al II-lea î.Hr. oraşul este din nou menţionat ca cetate grecească, principala ocupaţie fiind cea de comerţ în zonă, cu Tyrgeţii, un popor dacic. Oraşul face parte din Regatul Pontic. Romanii cuceresc oraşul în anul 57 e.n. şi îl folosesc în comerţul cu Sciţia. Invazia hunilor din 375 devastează colonia romană, însă oraşul s-a renăscut pe la 545 sub stăpînirea bizantină, cu numele de Turris, şi face atunci comerţ cu Anţii (popor slav) şi Iaşii (popor iranian) dimprejur. În secolul al XIV-lea cetatea, numită acum Mavrokastron ("cetatea neagră), este cucerită de tătari care o denumesc Turla. În 1315 Genovezii stabilesc aici o escală şi un contoar comercial, renovând cetatea, pe care o numesc Montecastro sau Moncastro, în greceşte "Asprokastron" (Cetatea Albă). Oraşul devine parte a Voievodatului Moldovei în 1359. Cetatea este mărită şi refăcută în 1407 sub Alexandru cel Bun şi în 1440 sub Ştefan al II-lea. În 1450 a fost asediată de turci. Alexandru Vodă în 1451, Ştefan cel Mare în 1481 refac şi măresc la rândul lor cetatea. Turcii cuceresc oraşul în 1484, îl denumesc Ak-Kerman (Cetatea Albă) şi îl stăpînesc până la 1812 când este luat în stăpânire de Imperiul Rus. în 1917 prima Republică a Moldovei îşi proclamă independenţa în hotarele provinciei Basarabia, incluzînd Cetatea Albă. În 1918, Republica Moldova unindu-se cu România, oraşul trece în componenţa Regatului României. În 1940, oraşul este ocupat de Uniunea Sovietică, fiind atribuit RSS Ucrainene; între 7 august şi 1 decembrie oraşul este reşedinţa Regiunii Ismail. Românii din oraş sunt deportaţi în Kazahstan[2]. În 1941, după intrarea României în Al doilea război mondial, oraşul redevine românesc. Evreii din oraş sunt deportaţi în Transnistria[3]. În 1944 oraşul trece din nou în componenţa Uniunii Sovietice. Clericii, şi o parte din credincioşii pravoslavnici din oraş sunt deportaţi în Siberia[4]. În 1991, ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice, oraşul devine parte a Ucrainei independente.