Join US!

06 iulie 2011

Căsătorii între persoane de acelaşi sex în Spania

Căsătoriile între persoane de acelaşi sex în Spania au fost legalizate în 2005. În 2004 noul guvern socialist, condus de preşedintele José Luis Rodríguez Zapatero, a început o campanie pentru legalizarea lor, inclusiv a adopţiei de către cuplurile de acelaşi sex.[1] După multe dezbateri, parlamentul Spaniei (Cortes Generales) a aprobat la 30 iunie 2005 o lege care permite căsătoria între persoane de acelaşi sex. Legea a fost publicată pe 2 iulie 2005 şi a intrat în vigoare la 3 iulie 2005.[2] Deşi susţinută de 66% din spanioli[3], ratificarea legii nu a fost lipsită de controverse. Principalul oponent a fost Biserica Catolică, argumentând că o astfel de lege slăbeşte instituţia căsătoriei.[4] Alte asociaţii şi-au exprimat la rândul lor îngrijorarea faţă de viitorul familiei în eventualitatea că dreptul de a adopta copii ar fi acordat şi cuplurilor homosexuale.[5] În toate părţile Spaniei au avut loc demonstraţii publice cu participarea a zeci de mii de persoane, unele în favoarea şi altele împotriva promulgării acestei legi. După ce căsătoria între persoane de acelaşi sex a fost aprobată, Partidul Popular, de orientare conservatoare, a atacat legea în Curtea Constituţională.[6] Aproximativ 4.500 de cupluri de acelaşi sex s-au căsătorit în Spania în primul an de la legalizare.[7] La scurt timp după aprobarea legii au apărut întrebări în privinţa statutului legal al cuplurilor homosexuale căsătorite în Spania dar care provin din ţări în care astfel de căsătorii nu sunt legale. Ministerul Justiţiei a dispus printr-un ordin ca legea să se aplice numai cuplurilor în care cel puţin o persoană să fie de cetăţenie spaniolă, indiferent dacă ţara celui de-al doilea recunoaşte sau nu căsătoria între persoane de acelaşi sex.[8] Totuşi, două persoane care nu au cetăţenie spaniolă se pot căsători dacă ambele au reşedinţă legală în Spania. Prima recunoaştere legală a cuplurilor homosexuale în Spania a avut loc în 1998, când Catalonia a început să permită uniunile civile între persoane de acelaşi sex. Aceste parteneriate ofereau doar o parte din drepturile specifice căsătoriei, precum dreptul la proprietate comună sau la moştenire. După exemplul catalan din ce în ce mai multe regiuni au legalizat uniunile începând cu sfârşitul anilor 1990. În 2005, uniunile civile erau recunoscute în douăsprezece comunităţi autonome: Andalusia, Aragon, Asturias, Cantabria, Catalonia, Extremadura, Insulele Baleare, Insulele Canare, Madrid, Navarra, Ţara Bascilor şi Valencia.[9] Legislaţia Spaniei permitea încă de atunci adopţia copiilor din partea persoanelor necăsătorite, aşadar cuplurile gay puteau să înfieze copii, deşi doar unul dintre parteneri era considerat părinte din punct de vedere legal.[9] În pofida faptului că le recunoşteau ca atare, comunităţile autonome nu aveau autoritatea de a legaliza căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, deoarece Constituţia Spaniei conferă statului spaniol dreptul exclusiv de a elabora legi în domeniul căsătoriei.[9] La 30 iunie 2004 ministrul spaniol al justiţiei, Juan Fernando López Aguilar, a anunţat că a fost aprobat un plan guvernamental provizoriu pentru legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex de către Congresul Deputaţilor. Acest plan îndeplinea o promisiune electorală făcută de premierul Spaniei (numit şi „Preşedintele Guvernului”), José Luis Rodríguez Zapatero, la numirea sa în funcţie.[1] Ministrul López a mai anunţat două propuneri introduse de partidul Convergència i Unió: una conferea statut legal cuplurilor necăsătorite (numite parejas de hecho, sau „uniuni de facto”), atât heterosexuale cât şi homosexuale, şi cealaltă permitea persoanelor transgen să le fie schimbat numele şi sexul trecute în actele de identitate fără a fi necesară operaţia chirurgicală de schimbare de sex.[10] Legea care permite căsătoriile între persoane de acelaşi sex a fost aprobată de cabinet pe 1 octombrie 2004. Aceasta a fost propusă parlamentului pe 31 decembrie 2004[11] şi a fost aprobată de Congresul Deputaţilor pe 21 aprilie 2005.[12][13] Legea a fost însă respinsă de Senat pe 22 iunie 2005, unde Partidul Popular s-a coalizat cu Partidul Democrat Creştin Catalan şi a reuşit să strângă 131 de voturi faţă de cele 119 ale susţinătorilor proiectului de lege.[14] Legea a revenit la deputaţi, care în Spania pot trece peste deciziile Senatului. Deputaţii au aprobat legea pentru a doua oară la 30 iunie 2005 cu 187 de voturi pentru, 147 de voturi împotrivă şi 4 abţineri. După aprobarea finală a legii pe 2 iulie 2005, Spania a devenit a treia ţară din lume care să recunoască legal căsătoriile între persoane de acelaşi sex, după Ţările de Jos şi Belgia.[15] Prima căsătorie între cupluri de acelaşi sex a avut loc la opt zile după legalizare. Aceasta a fost sărbătorită la sediul consiliului local din Tres Cantos, o suburbie a Madridului, şi a avut loc între Carlos Baturin şi Emilio Menéndez.[16] Prima căsătorie între două femei a avut loc la Barcelona, unsprezece zile după intrarea în vigoare a legii.[17] În ciuda acestor eforturi înspre egalitatea drepturilor între sexe rămânea o problemă legală: copiii născuţi în cadrul unei familii de lesbiene erau recunoscuţi automat doar în calitate de copii ai mamei biologice; cealaltă mamă era obligată să urmeze un proces costisitor şi anevoios de înfiere.[18] Acelaşi drept era însă oferit cuplurilor heterosexuale (chiar şi necăsătorite), unde partenerul masculin era recunoscut automat ca părinte chiar dacă nu era tatăl biologic. Pe 7 noiembrie 2006, Guvernul Spaniei a amendat legea reproducerii asistate, oferind mamei nebiologice dreptul de a fi considerată părinte în cadrul unei căsătorii lesbiene.[19]