Casa Scânteii, concepută iniţial sub denumirea de Complexul Casa Scânteii, a fost ridicată în 5 ani (1952 - 1957) (între 1949 şi 1954, şef de proiect a fost prof. univ. emerit ing. Panaite Mazilu)[1], fiind destinată publicării presei de stat şi în special a ziarului Scînteia, "organ" al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. Antena de pe această clădire a susţinut pentru o vreme, începând din 1956, emiţătorul Televiziunii Române.
După anul 1989, Casa Scânteii este cunoscută sub denumirea de Casa Presei Libere.
Fostul Combinat Poligrafic "Casa Scânteii" s-a transformat şi el, după 1989, în Regia Autonomă a Imprimeriilor "Coresi" La rândul său, regia s-a transformat în februarie 1999 în Compania Naţională a Imprimeriilor Coresi[2]
Clădirea este un ansamblu format din patru laturi ce adăpostesc o curte interioară mare, plus încă două ansambluri sub formă de U, care sunt legate de corpul din faţă, ansambluri ce au rămas deschise pentru a se construi după aceea un teatru şi o casă a sindicatelor. Deoarece cheltuielile de construcţie au fost foarte mari, teatrul şi casa sindicatelor nu au mai fost ridicate. [1]
O parte din fonduri s-a colectat prin subscripţie publică "benevolă", salariaţilor dându-li-se la salariu astfel de tichete, care justificau lipsa banilor. În imagine un tichet în valoare de 20 de lei, dar au existat şi de 30 lei şi 100 lei.
Casa Scânteii a fost prima lucrare la care constructorul a introdus calculul de rezistenţă la un eventual seism, luând în considerare nişte norme mai vechi, italiene din timpul lui Mussolini. Aceste norme s-au dovedit a fi mai bune chiar decât cele din 1963, pentru că erau mai simple şi se punea mult accent pe intensitatea cutremurului, şi nu pe felul clădirii[1]
Clădirea fost gândită să fie funcţională şi s-au realizat multe săli, dar şi spaţii de birouri.
Arhitectura a fost inspirată de clădirile înalte din Moscova – Universitatea, Leningraskaia Gastelniţa (Hotelul Leningrad). O altă clădire care a avut aceeaşi sursă de inspiraţie este Palatul Culturii din Varşovia.
Cu toate acestea, clădirea are şi o sursă de inspiraţie autohtonă. Pentru documentare în vederea proiectării, s-au vizitat câteva mănăstiri, Curtea de Argeş, Cozia, Horezu, şi s-au selectat câteva elemente decorative care să fie folosite apoi la Casa Scânteii. Printre acestea, şiragurile de coloane de la baza corpurilor joase din stânga şi din dreapta corpului central, dar şi aşa-numita „ocniţă”, cum se numeşte elementul în arhitectura tradiţională. Adică o ferestruică dreptunghiulară adâncită în zid, căreia i s-a dat drumul „să urce” de la primul etaj al corpului central până la ultimul. Alte lucrări de specialitate susţin că de inspiraţie bisericească sunt şi cele patru turnuri care fixează limitele exterioare ale ansamblului, preluate, zice-se, din arhitectura Suceviţei şi a Dragomirnei. O altă deosebire faţă de sursa de inspiraţie sovietică este faptul că la clădirea din Bucureşti, orizontala este de 5 ori mai mare decât verticala, în timp ce la cea din Moscova, ea este doar de 2,5 ori mai mare. Ceea ce înseamnă că la Casa Presei raportul orizontală-verticală este de două ori mai mare, în favoarea orizontalei. Este o diferenţă cu un efect considerabil, nu numai vizual, ci şi psihologic.[3]
