Carol al IV-lea

Carol al IV-lea (11 noiembrie 1748 – 20 ianuarie 1819) a fost rege al Spaniei din 14 decembrie 1788 până la abdicarea sa din 19 martie 1808. Carol a fost al doilea fiu al regelui Carol al III-lea şi a soţiei lui Maria Amalia de Saxonia. S-a născut la Portici, în timp ce tatăl său era rege al Celor Două Sicilii. Fratele lui mai mare Don Felipe a fost sărit de la succesiune din cauza retardului mental şi a epilepsiei. În 1788, Carol al III-lea a murit iar Carol al IV-lea i-a succedat la tron. Chiar daca el credea profund în sanctitatea monarhiei şi a păstrat aparenţele unui monarh absolut şi puternic, a luat parte doar pasiv la direcţia urmată de guvernul său, şi a preferat să se ocupe de vânătoare. Guvernarea a lăsat-o soţiei lui şi primului ministru. În 1792, Maria Luisa a reuşit să-l înlăture pe Contele de Floridablanca din funcţie şi l-a înlocuit cu Contele de Aranda, şeful partidului aragonez. Cu toate acestea, în urma războiului împotriva Revoluţiei franceze, liberalul Conte de Aranda a fost înlocuit cu Manuel de Godoy, un favorit al reginei şi un presupus amant. Godoy continuat politica Aranda de neutralitate faţă de Franţa dar după ce Spania a protestat împotriva executării regelui Ludovic al XVI-lea al Franţei în 1793, Franţa a declarat război Spaniei şi, în 1795, Godoy a fost forţat să încheie o alianţă şi să declare război Marii Britanii. În 1803, după ce variola a afectat-o pe fiica lui, infanta María Luísa, regele a comandat doctorului său Francisco Javier de Balmis să ducă vaccinul în coloniile spaniole pe cheltuiala statului. Spania a rămas un aliat al Franţei şi a sprijinit "Blocada Continentală" până la victoria navală britanică de la Trafalgar. Totuşi, după victoria lui Napoleon asupra Prusiei în 1807, Godoy a orientat din nou Spania înapoi spre partea franceză. Această acordare şi retragere de alianţe au diminuat poziţia lui Carol ca aliat de încredere. Reîntoarcerea la alianţa cu Franţa a dus la creşterea nepopularităţii lui Godoy în timp ce s-a consolidat partido fernandista, susţinătorii Prinţului Ferdinand, care înclina spre o relaţie strânsă cu Marea Britanie. Când i s-a spus regelui Carol că fiul său Ferdinand a apelat la Napoleon împotriva ministrului său Godoy, el a stat de partea ministrului său. În 1808, la 19 martie, a abdicat în favoarea fiului său pentru a-şi salva ministrul care fusese luat prizonier. Ferdinand a urcat pe tron ca Ferdinand al al VII-lea însă nu avea încredere în Napoleon care avea 100.000 de soldaţi în Spania în acea vreme. Carol al IV-lea a devenit prizonier al lui Napoleon în Franţa şi, mai târziu, a revenit asupra abidicării sale şi a abdicat la 5 mai 1808 în favoarea lui Napoleon.[1] Napoleon l-a pus pe tronul Spaniei pe fratele său Joseph Bonaparte. Carol a fost internat la castelul lui Talleyrand în Valençay.[2][3] A acceptat o pensie de la împăratul Franţei şi şi-a petrecut restul vieţii între soţia sa şi Godoy. În 1812, în cele din urmă s-a stabilit la Roma, la Palazzo Barberini.[4][5][6][7]. Soţia lui, fosta regină, a murit la 2 ianuarie 1819. El a murit, conform relatărilor, de disperare şi inimă rea din cauza morţii soţiei, la 20 ianuarie 1819.